Fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a fost condamnat de Instanţa Supremă la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, relatează RRA. Instanţa a mai decis confiscarea de la Constantin Niţă a sumei de 303.000 lei, fiind ...
Read More »Author Archives: Adi Cristi
Rompetrol a inaugurat prima staţie de încărcare pentru maşinile electrice
Compania Rompetrol a inaugurat, vineri, prima staţie de încărcare pentru maşinile electrice, informează RRA. Staţia se află pe Şoseaua Chitila din Bucureşti, însă reprezentanţii companiei spun că proiectul vizează toate regiunile din România. Vicepreşedintele Rompetrol, Cătălin Dumitru, a afirmat că anul acesta vor fi amplasate alte şapte staţii care permit încărcarea rapidă sau normală a tuturor tipurilor de vehicule electrice, ...
Read More »Sebastian Ghiţă a fost eliberat pe cauţiune de autorităţile din Serbia
Sebastian Ghiță a fost eliberat pe cauțiune în Serbia. Cauțiunea de 200.000 de euro a fost deja plătită de avocatul din Serbia al fostului deputat. Totuși, fostul deputat are o serie de obligații. Acesta nu poate părăsi Belgradul fără permisiunea instanței și trebuie să se prezinte la Poliție de două ori pe lună. De asemenea, lui Ghiță i s-a confiscat ...
Read More »Strângere de semnături pentru începerea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, iniţiată de deputatul Petru Movilă
Deputatul PMP Petru Movilă va face cunoscut săptămâna viitoare proiectul privind strângerea de semnături pentru construcţia autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, pe care l-a iniţiat împreună cu mai mulţi parlamentari din întreaga ţară. Într-un comunicat de presă, deputatul PMP afirmă că „apreciază” entuziasmul primarului Mihai Chirica, care a divulgat deja o parte din acţiunile şi evenimentele care i-au fost propuse ...
Read More »Primăria va amplasa toalete ecologice automate în oraş
În perioada următoare, în municipiul Iaşi vor fi instalate cinci toalete ecologice automatizate. După cum a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, cele cinci toatele, care beneficiază de sistem automat de spălare-dezinfectare, aerisire-odorizare, distribuţie automată a hârtiei, iluminat cu leduri şi sistem acustic, vor fi amplasate în zonele Parcul Expoziţiei, Podu Roş, Esplanada Nicolina, Esplanada Alexandru cel ...
Read More »Elevii şi studenţii care donează sânge vor avea liber pe transportul în comun
Elevii şi studenţii care vor dona sânge în centrele speciale de recoltare a sângelui din municipiul Iaşi vor beneficia de gratuitate timp de 30 de zile pe mijloacele de transport în comun, a anunţat, vineri, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, propunerea a venit din partea Ligii Studenţilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, aceasta urmâds să fie supusă spre aprobare ...
Read More »Taxele şi impozitele locale nu vor fi majorate în 2018, la Iaşi
Taxele şi impozitele locale pentru anul 2018 nu vor fi majorate la Iaşi, în schimb neplata la timp a acestora va fi penalizată cu până la 500%, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. „Am făcut o analiză foarte complexă privind valoarea taxelor şi impozitelor locale care urmează să fie aplicate anul viitor. În final, am reuşit ...
Read More »O nouă licitație la parcul agroindustrial TransAgropolis
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi va organiza în data de 15 iunie o nouă licitaţie cu strigare pentru închirierea unor celule de depozitare și a unor spaţii comerciale şi birouri în cadrul parcului agroindustrial TransAgropolis, de la Leţcani. Înscrierile se pot face până pe 13 iunie, ora 15.00, la sediul CJ Iaşi. După cum precizează Biroul de presă al CJ Iaşi, ...
Read More »NATO a adoptat un plan de acţiune pentru intensificarea combaterii terorismului internaţional
Liderii statelor membre NATO au decis joi, la reuniunea lor de la Bruxelles, să intensifice lupta antiterorism, alăturându-se Coaliţiei anti-Statul Islamic, prin asigurarea de trupe suplimentare pentru Afganistan şi prin crearea unei celule care să se concentreze pe lupta antiterorism, a anunţat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, citat de Europa Liberă. De asemenea, şefii de stat şi de guvern ...
Read More »Tarife majorate la serviciile de apă şi canalizare pentru locuitorii Chişinăului
Locuitorii capitalei Republicii Moldova vor plăti cu 6,3% mai mult pentru apă şi canalizare. O hotărâre în acest sens a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să fie publicată vineri, 26 mai, în Monitorul Oficial, anunţă hotnews.md. Potrivit deciziei ANRE, noul tarif va fi de 10.69 lei pe metru cub pentru serviciul public de alimentare cu apă și ...
Read More »România nu mai livrează gaze naturale Republicii Moldova
În anul 2017, România nu mai livrează gaz natural în Republica Moldova. Informația a fost prezentată, joi, în Parlament, de ministrul Economiei, Octavian Calmâc, informează sputnik.md. ”În 2017 nu a fost semnat un contract de livrare a gazului din România”, a declarat ministrul în fața deputaților. Potrivit ministrului, în 2016 Moldova a importat din România 1,2 milioane de metri cubi ...
Read More »Ana Bogdan, la un pas de tabloul principal de la Roland Garros
Ana Bogdan a obținut victoria în turul al doilea al calificărilor turneului de mare șlem de la Paris și mai are un singur hop de trecut pentru a-și vedea numele trecut pe tabloul de 128 de jucătoare care vor lua startul pentru trofeu. Bogan s-a impus joi în minimum de seturi în fața turcoaicei Basak Eraydin, locul 209 WTA, într-un meci disputat ...
Read More »Andrei Cristea aduce victoria Iaşiului în derby-ul Moldovei
CSM Politehnica Iaşi „merge ceas” în play out, după ce în urma victoriei înregistrate joi seara, în deplasare, la Botoşani (scor 1-0) a ajuns la al 13-lea meci consecutiv în campionat fără înfrângere. Unicul gol al partidei de la Botoşani a fost înscris în minutul 55 de Andrei Cristea, în urma unei faze excelente lucrate de oaspeţi, la care au ...
Read More »FMI cere României să menţină ritmul luptei anticorupţie
Fondul recunoaște lupta Guvernului împotriva coruției, dar îl și încurajează să o continue. Potrivit unui document de evaluare publicat joi de FMI, citat de Digi24, o eventuală relaxare fiscală, cumulată cu creșterea tensiunilor politice, ar putea afecta consumul și investițiile, ar putea majora costurile cu împrumuturile și ar pune presiuni asupra cursului de schimb, ceea ce ar afecta bilanțurile băncilor. ...
Read More »Atentat cu scrisoare-capcană asupra fostului prim ministru al Greciei, Lucas Papademos
Medicii sunt îngrijoraţi în legătură cu vederea fostului premier Lucas Papademos, rănit joi în explozia unei scrisori-capcană, la Atena, relatează Reuters, citată de Digi24. „Medicii sunt mai îngrijoraţi în legătură cu vederea sa”, a spus un oficial din poliţie, precizând că viaţa fostului şef al Guvernului nu este în pericol. Fostul şef al Guvernul a fost rănit când a deschis ...
Read More »