Municipalitatea a stabilit de comun acord cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean organizarea unui număr de 40 de centre de educaţie online destinate derulării procesului de învăţământ pe perioada pandemiei cu noul coronavirus. Cele 40 de centre de educaţie îşi vor desfăşura activitatea în 35 de unităţi de învăţământ, în care vor fi instalate echipamentele tehnice necsare desfăşurării în cele mai ...
Read More »Local
Ieşenii, obligaţi să poarte mască şi mănuşi la urcarea în mijloacele de transport şi după data de 15 mai
Obligativitatea purtării măştii şi a mănuşilor de protecţie la urcarea în mijloacele de transport în comun nu va fi eliminată după data de 15 mai, aceasta urmând să rămână în vigoare şi după ce o parte dintre restricţiile impuse de autorităţi vor fi ridicate, a anunţat marţi primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă desfăşurată în sistem de videoconferinţă. „La ...
Read More »Preşedintele USLIP Iaşi, scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis
Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi, a dat publicităţii o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis, în care face o serie de consideraţii privind starea învăţământului din România, în contextul în care atât elevii, cât şi cadrele didactice şi părinţii se confruntă în această perioadă cu efectele cauzate de pandemia provocată de noul ...
Read More »Alimentarea cu agent termic, oprită marţi din cauza remedierii unei avarii la Magistrala 2
Furnizorul de apă caldă și căldură din Iași anunță că marți, 28.04.2020, în intervalul orar 08:00-24:00 se vor executa lucrări pentru remedierea unei avarii apărute la Magistrala 2, în strada Elena Doamna. În vederea soluționării avariei, alimentarea cu apă și căldură va fi oprită în acest interval orar în următoarele puncte termice: PT 1, 2, Td. Vladimirescu, PT Independenței, PT ...
Read More »Movilă despre Masterplanul aprobat de CJ: O bătaie de joc la adresa ieşenilor!
Deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă consideră că Masterplanul de modernizare a drumurilor pentru perioada 2021 – 2025, aprobat luni de plenul Consiliului Judeţean, la propunerea preşedintelui Maricel Popa, reprezintă „o bătaie de joc” la adresa ieşenilor. „În realitate, masterplanul pentru un judeţ cu aproape un milion de locuitori este o singură foaie pe care sunt înşiruite aleatoriu nişte drumuri ...
Read More »Noul Masterplan de modernizare a drumurilor, aprobat de plenul Consiliului Judeţean
Întrunit în şedinţă ordinară, în sistem de videoconferinţă, plenul Consiliului Judeţean Iaşi a aprobat luni noul Masterplan de modernizare a drumurilor judeţene pentru perioada 2021-2025, document care prevede modernizarea a peste 300 de kilometri de drumuri județene. Astfel, în următoarea perioadă vor fi reabilitate și modernizate următoarele drumuri: DJ 208 G -Limita Jud. Neamț-Hălăucești-Kogălniceni-Strunga (DN 28) – 26,21 km • ...
Read More »Angajaţii din instituţiile culturale ieşene nu vor fi trimişi în şomaj tehnic
Unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre din cadrul şedinţei de luni a Consiliului Judeţean, respectiv cel privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul instituțiilor publice de cultură din subordinea administraţiei judeţene, a fost retras de pe ordinea de zi, prin dispoziția președintelui Maricel Popa, în urma reacţiilor venite din partea angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în aceste instituţii. ...
Read More »Creşte numărul cadrelor medicale de la Paşcani depistate pozitiv cu COVID-19
Ancheta epidemiologică demarată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi la Secţia de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Municipal Paşcani a evidenţiat faptul că alte două cadre medicale, o asistentă medicală şi o infirmieră, au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Astfel, în total, la unitatea medicală din Paşcani sunt confirmate pozitiv, în acest moment, nouă cadre medicale, respectiv un ...
Read More »Personalul din căminele pentru persoanele vârstnice, testat pentru coronavirus
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute o acţiune de testare pentru depistarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 a personalului din toate căminele pentru persoane vârstnice din judeţul Iaşi, din centrele sociale şi centrele rezidenţiale pentru persoane adulte aflate în dificultate. Pentru această acţiune au fost mobilizate mai multe echipe de epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate ...
Read More »Măsuri de susţinere a activităţii didactice în contextul restricţiilor impuse de pandemie
Primarul Mihai Chirica a participat luni la o videoconferinţă cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi directorii unităţilor şcolare din municipiu, având ca temă identificarea și luarea de măsuri de susținere a activității didactice preuniversitare în contextul restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, discuţiile au vizat, printre altele, asigurarea unei colaborări cât mai ...
Read More »Numărul cazurilor noi de infecţii cu COVID-19, din nou în creştere la Iaşi
La data de 27.04.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 230 de cazuri de COVID-19, cu opt mai multe faţă de ziua anterioară. De la începutul epidemiei şi până acum, la nivelul judeţului Iaşi au fost vindecate 60 de persoane, în timp ce 13 persoane au decedat. Un număr de 1.809 persoane sunt izolate la domiciliu, în timp ce 173 au ...
Read More »Ansamblul rezidențial Royal Town a început construcția a trei noi blocuri în Iași
Royal Town, complex rezidențial de lux situat în cartierul Copou, Iași, a primit autorizația de construcție pentru încă trei blocuri. Astfel, ansamblul va ajunge la un total de şapte blocuri până la finalul anului 2021 și la peste o mie de apartamente. Ansamblul rezidențial Royal Town din Iași continuă extinderea și a început construcția a încă trei blocuri, fiecare cu ...
Read More »Prof. univ. dr. Mircea Rusu, unul dintre întemeietorii stomatologiei infantile din România, s-a stins din viaţă
Conducerea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași anunță, cu mare părere de rău, că prof. univ. dr. Mircea Rusu a plecat dintre noi. “Prof. univ. dr. Mircea Rusu, fondatorul disciplinei de pedodonție și ortodonție de la UMF Iași, va rămâne în istoria medicinei ca unul dintre întemeietorii stomatologiei infantile din România și cel care a ...
Read More »Quarantine Fest: UNISON’G – primul festival online de muzică ce trece Prutul
Irina Rimes, Mark Stam, Vanotek și Lori, Natalia Barbu și solista Parov Stelar, Elena Karafizi, vor da ritmul serii de miercuri, 29 aprilie, la Quarantine Fest: U N I S O N ‘ G, un concert caritabil care va putea fi vizionat online din orice colț al lumii, începând cu ora 18:00 (ora României). Quarantine Fest: UNISON’G va avea loc ...
Read More »Bilanţ negru în week-end. Patru persoane infectate cu SARS-CoV-2 au decedat la Iaşi
Week-end negru la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, unde sâmbătă şi duminică au decedat nu mai puţin de patru pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, printre care şi un cadru medical din Botoşani. ”În week-end s-a lucrat la maximum în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Din păcate, am înregistrat şi patru decese, dintre care trei numai în cursul nopţii trecute ...
Read More »