Guvernul a alocat pentru acest an suma de 200 milioane lei pentru acoperirea costurilor biletelor pentru pensionari la unităţile balneare, prin unităţile aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice fiind asigurate 53.618 astfel de locuri, iar alte 51.211 prin contractarea cu unităţi de profil aparţinând altor operatori economici, informează CNPP printr-un comunicat.104.829 Biletele la unităţi de tratament balnear destinate ...
Read More »National
Meteori proveniţi din coada cometei Halley vor putea fi observaţi în noaptea de joi spre vineri
Meteori proveniţi din coada cometei Halley vor putea fi observaţi în noaptea de joi spre vineri, aceasta fiind a doua noapte în care se atinge maximul curentului de meteori eta-Aquaride. Coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, muzeograful Adrian Şonka, a declarat pentru AGERPRES că pentru observarea meteorilor nu este nevoie de echipament special, cu atât mai mult cu cât nu ...
Read More »Ministrul Sănătăţii: Pentru spaţiile deschise şi neaglomerate, renunţarea la mască de la 1 august este fezabilă
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, consideră că renunţarea la purtarea măştii de protecţie este fezabilă de la 1 august, dar în spaţii deschise şi neaglomerate. „Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul ...
Read More »Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România stă „extraordinar de bine” în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România stă „extraordinar de bine” în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19, arătând că joi se va depăşi numărul de 100.000 de persoane imunizate într-o zi. „Noi, în România, stăm extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare, în altă parte lucrurile sunt încă în organizare şi nu cred că sunt multe locuri ...
Read More »Catedrala Mântuirii Neamului, în Cartea Recordurilor cu cel mai mare iconostas ortodox din lume
Catedrala Mântuirii Neamului are cel mai mare iconostas ortodox din lume, cu o lungime de 23,8 m şi o înălţime de 17,1 m, potrivit Academiei Recordurilor Mondiale (Academy of World Records), citată de Agenţia de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române. Catapeteasma Catedralei Naţionale a fost realizată sub conducerea pictorului Daniel Codrescu, în decursul anului 2018. Iconostasul cuprinde 45 de icoane ...
Read More »De la 1 iunie, evenimentele private organizate doar cu persoanele vaccinate anti-COVID-19
Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că a propus Comitetului interministerial ca de la 1 iunie evenimentele private să poată fi organizate doar cu persoanele vaccinate anti-COVID-19. El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, când ar putea fi organizate evenimente private. „Când ne vom vaccina. Este iarăşi o propunere pe care am făcut-o pentru Comitetul ...
Read More »Raluca Turcan: Aproximativ 120.000 de români trăiesc în prezent în Austria, din care circa 30.000 lucrează în servicii de îngrijire
Aproximativ 120.000 de români trăiesc în prezent în Austria, din care circa 30.000 lucrează în servicii de îngrijire şi au, conform legislaţiei de acolo, statut de persoane fizice autorizate, potrivit datelor prezentate de ministrul Muncii, Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook. Aceasta a avut miercuri o întâlnire cu ambasadorul Austriei la Bucureşti, Isabel Rauscher, cu care a discutat despre ...
Read More »Programul de convergenţă a fost aprobat în cadrul şedinţei Guvernului
Play Programul de convergenţă a fost aprobat în cadrul şedinţei Guvernului, conţinând reforme pe care şi le asumă Executivul în domenii precum sistemul de pensii, salarizare, companii de stat, administraţie publică, a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu. „În şedinţa de Guvern de astăzi am aprobat Programul de convergenţă al României, lucru foarte important pentru că, în acest moment, avem deja ...
Read More »Vaccinare împotriva COVID fără programare, începând de sâmbătă
Persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze împotriva COVID şi au documente de identitate valabile se vor putea prezenta fără programare, începând de sâmbătă, la centrele de imunizare pe tot parcursul intervalului orar de funcţionare, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. Potrivit CNCAV, populaţia generală cu vârsta de ...
Read More »Luna mai este cea mai călduroasă, dar şi cea mai instabilă lună a primăverii
Luna mai este cea mai călduroasă, dar şi cea mai instabilă lună a primăverii, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zile reci şi ploioase, în timp ce ploile vor avea adesea caracter torenţial, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). „Aceste modificări bruşte ale vremii se produc din cauza poziţiei centrilor barici de pe continentul european, ţara noastră ...
Read More »Năsui: Se lucrează la reforma privind promovarea exporturilor; va exista un sistem deschis tuturor firmelor
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) lucrează la reforma privind promovarea exporturilor, astfel încât firmele care vor să participe la programele internaţionale de promovare să îşi poate deduce cheltuielile cu participarea sau să îşi transforme 50% din sumele cheltuite cu participarea în credit fiscal, a anunţat ministrul de resort, Claudiu Năsui, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o ...
Read More »Forumul Naţional de Accesibilitate – cel mai mare eveniment online dedicat Zilei Europene pentru Viaţă Independentă
Grupul de Inovație și Expertiză Socială (GIES), în colaborare cu Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS) și cu sprijinul Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR), Asociația Națională a Nevăzătorilor din România (ANR), Roll-A-Ramps, Step-Hear România, Biroul pentru Studenți cu Dizabilități (Universitatea Babeș-Bolyai) (BSD) și Asociația MagiDream, organizează miercuri, 5 mai, la cel mai mare eveniment online dedicat Zilei ...
Read More »CFR Călători: Bicicletele pliabile/demontabile pot fi transportate gratuit pe toate tipurile de trenuri ca bagaj de mână
Bicicletele pliabile/demontabile pot fi transportate gratuit pe toate tipurile de trenuri ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil, în timp ce bicicletele nedemontabile pot fi transportate contra cost doar la trenurile care oferă acest serviciu, la un preţ de 15 lei, a anunţat marţi CFR Călători. „Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de călătorie, CFR Călători precizează posibilităţile de ...
Read More »994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
Un număr de 994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 14.000 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată. Până marţi, pe teritoriul României au fost confirmate 1.059.331 de cazuri de persoane ...
Read More »S-ar putea renunţa la obligativitatea purtării măştii în aer liber abia după data de 1 august, în funcție de ritmul în care se desfăşoară imunizarea populaţiei
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat marţi că s-ar putea renunţa la obligativitatea privind purtarea măştii în aer liber abia după data de 1 august, dar a precizat că şi acest lucru depinde de ritmul în care se desfăşoară imunizarea populaţiei. „Deocamdată nu. Aş aştepta 1 august pentru acest lucru. Depinde cum se mişcă lucrurile, dar aş vrea să ne ...
Read More »