Municipalitatea ieșeană a început pregătirile pentru sezonul estival. Cum sezonul estival bate déjà la ușă, oficialii Primăriei pregătesc din timp terenul, astfel încât, odată cu redeschiderea oficială a Ștrandului Municipal, în luna iunie, ieșenii să aibă la dispoziție cele mai bune condiții de petrecere a timpului liber. În acest sens, Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) din ...
Read More »Monthly Archives: aprilie 2015
Iașul, prezent la Târgul de Turism de la Veliko Târnovo
Mai mulți reprezentanţi ai Primăriei municipiului Iaşi au participat, recent, la Târgul de Turism de la Veliko Tarnovo, din Bulgaria. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, evenimentul, la care au participat peste 78 de firme, s-a desfăşurat în Sala de expoziţii “Raphael Mihailov” a Universităţii “Sf. Kiril şi Metodie”. Cu această ocazie, Iaşul a avut oportunitatea de a-şi promova cultura ...
Read More »”DIN POLITICĂ SE IESE DOAR CU PICIOARELE ÎNAINTE”
Scena politică dâmbovițeană este una profund dezechilibrată. În lipsa opoziției reale se produce o amestecătură de atitudini greu de separat, greu de decantat, astfel încât să transpară rolul și locul fiecărei forțe politice, mai mult sau mai puțin responsabilă. Avem o majoritate parlamentară care, chiar dacă este pândită la fiecare pas de posibile deturnări și aruncări în aer, ea își ...
Read More »Senatul este aşteptat să emită hotărârea în cazul Şova, după publicarea motivării CC
Senatul urmează să stabilească, luni, în Biroul Permanent, parcursul privind adoptarea hotărârii în urma votului privind încuviinţarea arestării preventive în cazul lui Dan Şova, după ce vineri a fost publicată motivarea Curţii Constituţionale la sesizarea CSM, admisă de judecătorii constituţionali.Alte teme pe agenda Senatului de săptămâna viitoare sunt legate de transmiterea către DNA a înscrisurilor şi documentelor cerute de procutori, ...
Read More »Tăriceanu: PLR are legitimitate; electoratul a votat USL și a respins PDL, camuflat azi sub noul PNL
Președintele Partidul Liberal Reformator, Călin Popescu-Tăriceanu, își exprimă regretul că PLR nu se află pe lista partidelor invitate la Cotroceni de șeful statului pentru consultări pe teme legislative și afirmă că parlamentarii și membri formațiunii pe care o conduce au legitimitatea conferită de electoratul ”care a votat în 2012 listele USL și a respins de o manieră categorică PDL-ul lui ...
Read More »Gruparea Statul Islamic a publicat o înregistrare video cu uciderea unor creștini etiopieni în Libia
Gruparea Statul Islamic (SI) a publicat duminică o înregistrare video care prezintă uciderea a două grupuri de creștini etiopieni de către jihadiști în Libia, informează AFP, DPA și Reuters.Înregistrarea video de 29 de minute, publicată pe site-urile jihadiste, prezintă un grup de cel puțin 12 bărbați decapitați pe o plajă și un alt grup de 16 bărbați împușcați într-o zonă ...
Read More »Numărul mașinilor ecologice vândute în România a ajuns la 59 de unități, în primul trimestru
Numărul mașinilor ecologice vândute în România, în primul trimestru al anului 2015, a ajuns la 59 de unități, ceea ce reprezintă echivalentul a 0,3% din totalul vânzărilor de autovehicule noi înregistrate in aceeași perioadă, arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile /APIA/, publicată recent. Conform datelor, în intervalul ianuarie-martie 2015, au fost vândute în România 59 de autovehicule ecologice (dintre ...
Read More »Tarom, despre ratarea iniţială a aterizării de către avionul lui Ponta şi Tăriceanu: E ceva normal
Reprezentanţii companiei aeriene Tarom susţin că ratarea iniţială a aterizării de către avionul cu care s-au întors la Bucureşti premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este normală şi face parte din procedura stabilită în manualul de zbor în anumite condiţii meteo.”Ieri au fost, la Bucureşti, condiţii meteo cu vânt puternic, în rafele (cu efect de forfetare). Aeronavele ...
Read More »Român premiat cu aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, pentru un dispozitiv de alimentare a autovehiculelor cu lichid de parbriz. Cum funcţionează – VIDEO
Un inventator din Deva a fost premiat, sâmbătă, cu medalie de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, pentru ”Good Fill”- un dispozitiv cu ajutorul căruia şoferii îşi pot alimenta autovehiculele cu lichid de parbriz şi care ar putea fi montat în benzinării sau parcări de pe autostradă.Inventatorul Corneliu Birtok Băneasă a declarat că juriul de la Geneva ...
Read More »Concerte din ediţia 2015 a Festivalului Internaţional „George Enescu”, vizionate în direct la cinema
Cele mai importante concerte din programul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, care se va desfăşura între 30 august şi 20 septembrie, în Bucureşti, vor putea fi urmărite în transmisiune directă în sălile de cinematograf din Băneasa Shopping City.Festivalul „George Enescu” şi Grand Cinema & More continuă parteneriatul exclusiv început în 2013, astfel încât cele mai importante ...
Read More »Străinii din Africa de Sud caută protecţia poliţiei, în urma atacurilor xenofobe
Cetăţenii străini din Africa de Sud caută protecţia poliţiei în urma unor atacuri xenofobe care au afectat cel puţin nouă provincii, relatează duminică Euronews, în pagina electronică. În Verulum, KwaZulu Natal, oamenii şi-au părăsit locuinţele şi acum trăiesc în corturi în apropierea secţiilor de poliţie. Africa de Sud găzduieşte aproximativ cinci milioane de imigranţi veniţi de pe continentul african.”Vorbind despre ...
Read More »Iranul și Afganistanul vor coopera împotriva „terorismului”
Iranul și Afganistanul își vor întări cooperarea în lupta împotriva „terorismului și extremismului” care se propagă în regiune, au anunțat duminică la Teheran președinții iranian Hassan Rohani și afgan Ashraf Ghani, potrivit AFP. „Am convenit să cooperăm de acum înainte pentru a lupta împotriva terorismului, violenței și extremismului în regiune, în special, în regiunile de frontieră”, a declarat Rohani, președintele ...
Read More »Posibil bilanț de 700 de morți în urma unui naufragiu în Marea Mediterană
Naufragiul unui trauler încărcat cu imigranți în noaptea de sâmbătă spre duminică, în largul coastelor libiene, ar putea să se fi soldat cu 700 de morți, a anunțat duminică Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (HCR), relatează AFP. Această navă s-a scufundat la circa 110 km de coastele libiene, având la bord peste 700 de persoane, potrivit relatării celor 28 ...
Read More »Peste 8.000 de controale și peste 8.300 sancțiuni contravenționale pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificației
Peste 8.000 de controale au fost efectuate de oamenii legii și peste 8.300 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, de la începutul anului, atât la producătorii de produse de panificație, cât și la cei care comercializează produsul finit către populație. Potrivit unui comunicat IGPR transmis duminică AGERPRES, în primele trei luni, Poliția Română a desfășurat mai multe acțiuni naționale pentru ...
Read More »Filmul „Taxi” în regia lui Jahar Panahi deschide luni Festivalul Internațional de Film București
Filmul „Taxi” în regia lui Jahar Panahi, câștigătorul Ursului de Aur la cea de-a 65-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin, va deschide luni, la ora 19,30, la Cinema Studio, cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (B-EST IFF). B-EST IFF, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, va avea ...
Read More »