MINERIADA JUSTIȚIEI

Adi Cristi

Adi Cristi

Încep să cadă și capii marilor afaceri controversate, ascunși prin cutele robelor de judecători sau chiar ale celor de procurori DNA. Vorbeam ieri despre incredibilele mărturisiri ale unui ales al poporului, pus practic în imposibilitatea de a-și exercita mandatul de deputat, din cauză de talpă pusă de către DNA, exact la intrarea în forumul legislativ al țării. Augustin Zegrean, cel care dă verdicte decisive de constituționalitate sau neconstituționalitate, mărturisește dezarmant și depășit de obrăznicia DNA, că nici el nu a auzit așa ceva, ca unui deputat să i se interzică să-și exercite funcția de ales al poporului, fără ca acesta să fie condamnat definitiv de către instanța de judecată. Procurorul, oricât de vioi ar fi el, oricât de bine intenționat s-ar arăta el în litera și spiritul legii, nu poate să țină locul unei astfel de instituții fundamentale statului de drept, puterea judecătorească, singura care poate să decidă de partea cui se află dreptatea, de partea inculpatului sau de partea statului sau a persoanei aparent vitregite împotriva prevederilor legii. Procurorul este doar avocatul statului sau a celelalte părți din proces, care cheamă la judecată dreaptă pe cei cărora procurorii le stabilesc gradul de inculpat, și care sunt reprezentați în procesul penal de către avocați. Avocatul nu este altceva decât egalul procurorului. El reprezintă interesele clientului acuzat, în timp ce procurorul reprezintă acuzatorul. În legislația românească nu este clar acest lucru, atâta timp cât mai persistă imaginea cu procurorii ca făcând parte din puterea judecătorească (sic!), intrând astfel sub umbrela independenței justiției.  Această distorsiune întreținută și cultivată de regimul polițienesc băsescian a permis procurorilor, în special celor de la DNA, să-și creeze propriul sistem de represiune, mergând pe axa SRI-DNA-ICCJ, astfel încât să existe drum deschis îndeplinirii tuturor sarcinilor de partid, pe care Traian Băsescu le comunica prin televizor, la ora 18, în cadrul conferințelor de presă de la Palatul Cotroceni. Astfel, pionii acestei troici nu mai trebuiau să folosească firul scurt sau telefonul rămas tot roșu, pentru a trece la acțiune. De la un simplu, ”aveți grijă domnule chestor” și până la ”domnule procuror general nu uitați că eu v-am semnat numirea” procurorii DNA acționau imediat, dis de dimineață, mascații năvăleau la adresele enumerate cu o seară înainte de către președintele jucător. Și totul era prezentat ca o nevinovată coincidență de către Laura Codruța Kovesi, care alături de Florian Coldea (SRI) și Livia Stanciu (ICCJ) formau trinomul indestructibil, necesar feririi spatelui președintelui. Dacă trinomul încă mai funcționează, unii spun din inerție, alții spun din nevoia de autoconservare a sistemului, nu s-a putut descoperi încă implicarea directă, asemenea celei decisă de Traian Băsescu, a noului președinte Klaus Iohannis.

Cu alte cuvinte, Coldea, Kovesi, Stanciu știu că, dacă vor defecta, întregul sistem se va prăbuși, provocând una dintre cele mai mari dezastre, cu consecințe greu de calculat, atât pe plan național, cât mai ales pe plan internațional, spațiul în care principalii oameni ai lumii riscă să cadă de nătăfleață, fie că se numesc Obama, Merkel, sau Hollande, lideri politici care au apreciat activitatea DNA, în special, în lupta dusă împotriva corupţiei.

Or, atunci când se va descoperi cuibarul corupției în prelungirea parchetului condus de Alina Bica, totul în România se va cutremura atât de violent încât, ceea ce au făcut minerii din imaginea Românie, va părea o joacă de copii, pe lângă cataclismul generat de aruncarea în aer a întregului sistem judiciar, în care anumite procese erau instrumentate în folosul dictat de trinom.

Nu putem să nu observăm că, indiferent de câtă rezistență se încearcă acum să se pună, adevărul începe să iasă la iveală, capii sistemului încep să capete contur și expresie, faptele lor devin din ce în ce mai vizibile legăturile, cândva subterane, procesele, până mai ieri raportate ca fiind succese mărețe ale luptei anticorupției, se transformă în eșecurile lamentabile ale corupției din inima sistemului creditat cu încrederea în lupta dusă de Justiția română împotriva corupției la nivel înalt.

Iată că astăzi acel ”nivel înalt” al parlamentarilor români, de exemplu, devine de înălțimea ”piciorului broaștei” pe lângă adevăratele dimensiuni ale celor care și-au permis să sluțească legea și încrederea în valorile reale ale democrației autentice, exclusiv în folosul lor sau a grupului infracțional pe care l-au creat.

ADI CRISTI