Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a participat, în premieră, la un târg de carte în afara granițelor țării -„Târgul Internațional de Carte de la Salonic”, Grecia, ediția a 20-a, care a avut loc în perioada 16-19 mai 2024. Participarea Editurii UAIC la acest eveniment s-a realizat cu sprijinul Ministerului Culturii din România și al Uniunii Elene, manifestarea desfășurându-se sub înaltul patronaj al Președintelui Republicii Elene, Katerina SAKELLAROPOULOU.

„Anul acesta este un an special, întrucât Târgul Internațional de Carte din Salonic a ajuns la cea de-a 20-a aniversare. Într-o lume în continuă și rapidă schimbare, târgul nu doar că menține o relație stabilă cu cărțile și oamenii acestora, dar și dezvoltă, evoluează, demarează noi programe și colaborări și nu este doar un târg de carte, ci o platformă modernă de dialog deschis”, a declarat Nikos KOUKIS, Președintele Fundației Culturale Elene, organizatorul principal al evenimentului.

Programul manifestărilor organizate la standul României a cuprins lansări și prezentări de carte, dezbateri și discuții cu numeroșii vizitatori.

Evenimentul „Relații culturale eleno-române la nivel academic. Ecouri ale Logosului elen, care a avut în centru publicațiile Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza”, a prezentat rezultatele proiectelor de cercetare științifică cu privire la cele două spații culturale, derulate de-a lungul timpului la UAIC. Cercetările științifice realizate fie pe teme ale istoriei zbuciumate ale României, păstrate în arhivele grecești, fie pe subiecte de arhivistică referitoare la urmele lăsate de negustorii greci în istoria Țărilor Române, fie pe subiecte culturale elene, au căpătat deja o tradiție și au consolidat relația între echipele românești și elene, iar colaborările în timp și relațiile academice formate au adus o contribuție importantă la cunoașterea și integrarea celor două spații culturale europene și balcanice.

Proiectele aduse în fața publicului grec și diasporei românești au fost: editarea documentelor privitoare la istoria mănăstirilor de la muntele Athos (până în prezent au fost studiate arhivele de la mănăstirile Dohiar, Zograf, Simonopetra, Xiropotam, Xenofon, proiecte coordonate de prof. univ. dr. Petronel ZAHARIUC și cercet. șt. Florin MARINESCU), editarea și traducerea arhivelor Companiei Negustorilor Greci (1453-1895) și a arhivelor lor comerciale (proiect coordonat împreună cu Arhivele Naţionale, Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale), precum și inițierea unor volume colective româno-elene pe teme culturale și sociale contemporane (serie editată împreună cu Uniunea Elenă din România și Comunitatea Elenă din Iași).

Evenimentul a fost moderat de Angela BRATSOU, traducător literar și reprezentant în Grecia al Uniunii Elene din România, și Dana LUNGU, șef serviciu editorial cu atribuții de director al Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Felicit Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași pentru participarea la Târgul de Carte de la Salonic. Da, cartea academică este așteptată la astfel de evenimente și are un public al său. S-a văzut și la discuția animată, pigmentată de mărturisiri emoționante din jurul volumelor publicate la Editura Universității «Alexandru Ioan Cuza». Cercetători, studenți, intelectuali, foști doctoranzi în România sau oameni pur și simplu pasionați de istoria relațiilor româno-elene au însuflețit evenimentul de la standul profesionist organizat și gestionat de Ministerul Culturii din România. Cred că implicarea internațională și la nivel cultural, nu doar academic, a Universității «Alexandru Ioan Cuza» este o veste bună pentru toată lumea”, a declarat Angela BRATSOU.