𝐈𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐞𝐢 𝐢̂𝐧 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐚 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐜𝐚𝐧𝐜𝐞𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢

Activitatea de prevenție continuă la 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒𝐜𝐫𝐞𝐞𝐧𝐢𝐧𝐠 𝐬̗𝐢 𝐃𝐢𝐚𝐠𝐧𝐨𝐬𝐭𝐢𝐜 𝐢̂𝐧 𝐁𝐨𝐥𝐢 𝐎𝐧𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐥 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐎𝐧𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐈𝐚𝐬̗𝐢, chiar dacă proiectele de screening de cancer mamar și de col uterin derulate cu fonduri europene s-au încheiat în decembrie 2023.
De la începutul acestui an, persoanele asigurate din Iași, dar și din alte județe pot face investigații gratuit, în baza biletului de trimitere emis de medicul de familie. În urma solicitărilor primite de la agenți economici sau autorități locale, în lunile aprilie și mai, personalul de la Centrul de Screening a asigurat condițiile necesare pentru câteva grupuri organizate de femei, care au beneficiat de mamografie/ testare Babeș Papanicolaou, în baza biletului de trimitere. Astfel, peste 100 de doamne din municipiul Bârlad, comuna ieșeană Rediu și de la compania Aerostar Bacău au ales prevenția și au venit la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice în grupuri organizate.
❞ 𝐍𝐮 𝐚𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐦𝐚𝐦𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞 𝐬̗𝐢 𝐥𝐚 𝐧𝐨𝐢 𝐢̂𝐧 𝐨𝐫𝐚𝐬̗ 𝐧𝐮 𝐚𝐦 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭. 𝐌𝐢-𝐚𝐮 𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐜𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̗𝐚̆ 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚̆ 𝐦𝐚𝐬̗𝐢𝐧𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦 𝐥𝐚 𝐝𝐮𝐦𝐧𝐞𝐚𝐯𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐧𝐮 𝐚𝐦 𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐩𝐞 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐨𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐛𝐨𝐥𝐧𝐚𝐯𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐦𝐚̆ 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫 𝐜𝐚̆ 𝐚𝐦 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥❞, 𝐚 𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐮𝐧𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐁𝐚̂𝐫𝐥𝐚𝐝.
Pentru detalii privind posibilitatea efectuării de investigații (mamografii / teste Papanicolaou/ HPV) pentru grupuri organizate de femei (blocarea zilelor și a intervalelor orare în sistemul de programări, dar și documentele necesare) puteți trimite o solicitare la adresa centrudescreening@iroiasi.ro, cu datele de contact.
𝖢𝖾𝗇𝗍𝗋𝗎𝗅 𝖽𝖾 𝖲𝖼𝗋𝖾𝖾𝗇𝗂𝗇𝗀 𝗌̗𝗂 𝖣𝗂𝖺𝗀𝗇𝗈𝗌𝗍𝗂𝖼 𝗂̂𝗇 𝖡𝗈𝗅𝗂 𝖮𝗇𝖼𝗈𝗅𝗈𝗀𝗂𝖼𝖾 𝖺𝗅 𝖨𝖱𝖮,̓ 𝖽𝗂𝗇 𝗌𝗍𝗋𝖺𝖽𝖺 𝖲𝖺̆𝗋𝖺̆𝗋𝗂𝖾𝗂 𝟣𝟩𝟩 𝖠 ( 𝗆𝖺𝗂 𝗌𝗎𝗌 𝖽𝖾 𝗌𝖾𝖽𝗂𝗎𝗅 𝖨𝖲𝖴 𝖨𝖺𝗌̗𝗂), ridicat cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, a fost deschis în 2022 și are șase niveluri. Cabinetele sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, iar clădirea asigură condiții la standarde europene, atât pentru personal, cât și pentru vizitatori. Găsiți pe site-ul iroiasi.ro datele de contact și specialitățile la care vă puteți programa pentru consultații și investigații, atât în baza biletului de trimitere, cât și contra cost.