Author Archives: Adi Cristi

Kovesi, despre răspunderea DNA privind clasarea dosarului Microsoft: De ce DNA a fost sesizată după 9 ani? Ce au făcut celelalte instituţii?

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, la o dezbatere privind frauda în achiziţii publice, referitor la clasarea dispusă în Microsoft, că intervenţia prescripţiei nu este doar vina procurorilor, menţionând că parchetul a fost sesizat la 9 ani după comiterea faptelor. „Dincolo de faptul că în acel dosar DNA a făcut 4 rechizitorii prin care au trimis ...

Read More »

Igor Dodon anunță că peste 50 de localităţi din Republica Moldova au semnat o declaraţie împotriva unirii cu România

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat, miercui, că 53 de primării au semnat declaraţii ”pro-statalitate” şi împotriva unirii cu România, adăugând că vor fi sute de localităţi care se vor alătura acestui demers, relatează Unimedia.info. ”Cei care au vrut să testeze cât de patrioţi şi statalişti pot fi moldovenii, acum pot vedea rezultatele. În mai putin de 24 de ...

Read More »

Indicele ROBOR la trei luni creşte uşor, la 1,99%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri la 1,99%, de la 1,97%, cât a fost cotat marţi, conform datelor publicate de Banca Naţională a României. Indicele este departe de valorile atinse la finele anului trecut, când ajunsese la 2,22%. Indicele la şase luni, utilizat în calculul ...

Read More »

Tabloul „Ţărăncuţă cu năframă albă” de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat pentru suma de 42.500 de euro

Tabloul „Ţărăncuţă cu năframă albă” de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marţi, pentru suma de 42.500 de euro, la licitaţia „Mari maeştri ai portretului” organizată de Artmark în Capitală. Între lucrările cumpărate la sume ridicate s-au mai numărat: „Primăvară” de Nicolae Tonitza, la 40.000 de euro, „Portret de ţăran” (Matei Rudaru) de Nicolae Grigorescu, la 28.000 de euro, „Portretul pianistei ...

Read More »

Augustin Lazăr a prezentat portretele-robot ale autorilor infracţiunii de abuz în serviciu.

Procurorul general Augustin Lazăr a prezentat miercuri, în cadrul unei dezbateri pe tema corupţiei organizată de DNA, portretele-robot ale autorilor infracţiunii de abuz în serviciu. „Rezultă, atât din studiul DNA, cât şi din studiile colegilor din Parchetul General, că un prim portret-robot priveşte funcţionarul public, care este fie dintre cei aleşi – primari, viceprimari, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local ...

Read More »

Furnicile, capabile să producă în mod natural substanţe care omoară germenii

Furnicile, capabile să producă în mod natural substanţe care omoară germenii, precum bacteriile sau ciupercile, reprezintă o sursă potenţială pentru realizarea de noi medicamente pentru tratarea infecţiilor umane, au subliniat oamenii de ştiinţă în cadrul unui studiu recent, citat miercuri de AFP. În faţa „creşterii riscului de agenţi patogeni rezistenţi la antibiotice care infectează anual circa două milioane de persoane ...

Read More »

CU PAȘII MEI, CU OCHII MEI, CU URECHILE MELE

  Presa a avut o evoluție sinuoasă la fel ca întreaga societate post-decembristă. Nu-i putem nega perioada romantică, înflăcărată, cu mari explozii ale unui entuziasm debordat, trebuie să ne aducem aminte, alimentat de setea agresivă a cititorului de a se lăsa informat, de a fi conectat la varii domenii, în special la acelea despre care auzise doar pe canalele ilegale, ...

Read More »

CNAS: Peste 130 de mii de pacienti vor beneficia anul acesta de Programul National de Oncologie

Casa Națională de Asigurări de Sănătate estimează că, anul acesta, peste 130 de mii de bolnavi de cancer vor beneficia de Programul Național de Oncologie, finanţarea diagnosticării şi tratamentelor fiind de circa 1,5 miliarde lei. „CNAS, alături de Ministerul Sănătăţii, se află în prima linie a luptei împotriva cancerelor, atât prin Programul Naţional de Oncologie, cât şi prin asigurarea de tratamente ...

Read More »

Cataramă: PSD-ALDE vrea să transforme membrii Casei Regale în asistaţi. Carol se răsuceşte în mormânt

Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2 Viorel Cataramă a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că PSD-ALDE vrea să îi transforme pe membrii Casei Regale în ”asistaţi social”, afirmând că Mihai, Ferdinand şi Carol ”se răsucesc în mormânt văzând cum actualii membrii ai Casei Regale se lasă mituiţi”. ”Socialiştii grupaţi în PSD-ALDE îşi continuă ofensiva de a-şi lărgi bazinul electoral. Mai nou, doresc să ...

Read More »

Traian Băsescu cere suspendarea „revoluţiei fiscale”. Daddy, opreşte-o pe Olguţa cu “revoluţia” pensiilor

Fostul preşedinte Traian Băsescu cere suspendarea „revoluţiei fiscale” ca urmare a efectelor negative pe care le constată şi îi recomandă lui Liviu Dragnea să o oprească pe Lia Olguţa Vasilescu de la „revoluţia pensiilor”. „Daddy, e groasă (MĂ) cu revoluţia ! Doamne ce harababură cu “revoluţia fiscală”.În mod repetat, în Parlament dar şi în spaţiul public am cerut guvernanţilor să ...

Read More »

„Ziua Independenţei naţionale”, pe 10 mai, ar putea redeveni zi de sărbătoare naţională

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă privind declararea datei de 10 Mai drept „Ziua Independenţei naţionale”, termenul de dezbatere şi vot al proiectului împlinindu-se pe 20 decembrie 2017. Iniţiatorul legii, senatorul ALDE Ion Hadârcă argumentează, în expunerea de motive, că pe 10 mai 1866 principele Carol, care părăsise Castelul Sigmaringen, a ajuns în Bucureşti şi ...

Read More »

Un hotel s-a prăbuşit parţial în urma seismului din Taiwan

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a avut loc marţi seară în Taiwan, anunţă Institutul american de geofizică (USGS). Cutremurul a avut loc marţi la ora locală 23.50 (17.50, ora României), în zona Hualian (nordul Taiwanului), la adâncimea de doar 9,5 kilometri. Epicentrul seismului a fost la 66 de kilometri sud de oraşul Yilan şi la ...

Read More »

Lia Olguţa Vasilescu: S-a ştiut din mai 2017 că la aproximativ 3% dintre bugetari vor scădea salariile

Ministrul Muncii a anunţat, marţi, că încă din luna mai 2017 se ştia că în cazul a 3% dintre bugetari vor scădea salariile, ea însăşi anunţând acest lucru de mai multe ori. Lia Olguţa Vasilescu a precizat că s-a făcut o confuzie între legea salarizării şi modificările aduse Codului Fiscal. „S-a ştiut că la aproximativ 3% dintre bugetari vor scădea ...

Read More »

Liderii Uniunii Europene se vor întâlni cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan

Liderii Uniunii Europene se vor întâlni cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la 26 martie la Varna, în Bulgaria, pentru a face bilanţul relaţiilor dintre UE şi Turcia, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, citat de AFP. Cu această ocazie, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierul bulgar Boiko Borisov şi preşedintele ...

Read More »

Liviu Dragnea a negat o posibilă remaniere a Guvernului Dăncilă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a negat marţi o posibilă remaniere a Guvernului Dăncilă. Dragnea a calificat scenariile pe această temă vehiculate în spaţiul public ca fiind „nişte prostii”. „Sunt nişte prostii. Asta ca să apreciez foarte mult această ştire sau aceste ştiri. Sunt nişte prostii. Nu există aşa ceva, nicio discuţie în partid, în coaliţie, la ...

Read More »