Monica Niculescu și Ana Bogdan, venită din calificări, au fost eliminate luni, în primul tur al turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, după ce au fost învinse de estonianca Anett Kontaveit respectiv tunisianca Ons Jabeur. Niculescu a fost întrecută de Anett Kontaveit cu 7-5, 6-1 după 1h21min, în timp ce Bogdan a pierdut ...
Read More »Author Archives: Adi Cristi
O nouă Conferinţă „Ai copil. Învaţă să fii părinte” la Ateneul Tătăraşi
Marți, 30 mai, de la ora 17.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” a Aateneulşui Tătăraşi este programată o nouă Conferință „Ai copil. Învață să fii părinte”, al cărei invitat special este Nadia Tătaru, director Radio Itsy Bitsy. Conferința cu tema „ Inteligența sistemică în educație” va fi susținută de Nadia Tătaru, consilier de dezvoltare personală, mamă, co-fondator și ...
Read More »Protest al profesorilor şi muzeografilor ieşeni în faţa Prefecturii, legat de proiectul legii salarizării unice
Aproximativ 150 de cadre didactice, dar şi angajaţi din cadrul muzeelor, au protestat luni dimineaţă, timp de două ore, în faţa Prefecturii ieşene, nemulţumiţi de prevederile din legea salarizării unice. Protestatarii au acuzat faptul că în noua lege a salarizării unice nu sunt prevăzute creşterile promise de guvernanţi în campania electorală, stipulate în programul de guvernare. „Principalele nemulţumiri sunt legate ...
Read More »Mircea Lucescu, demis de la conducerea formaţiei ruse Zenit Sankt Petersburg
Tehnicianul Mircea Lucescu a fost demis din funcţia de antrenor al echipei Zenit Sankt Petersburg, a anunţat, duminică, pagina de Facebook a grupării ruse, conform News.ro. „Consiliul de Administraţie al clubului Zenit a decis încetarea contractului cu antrenorul Mircea Lucescu”, se arată în comunicatul grupării ruse. Zenit Sankt Petersburg a terminat pe locul trei în campionatul Rusiei şi a ratat ...
Read More »Timişoara Sarances şi-a păstrat titlul de campioană naţională la rugby
Disputată duminică pe Stadionul Național Arcul de Triumf, finala ediției 2016-2017 a SuperLigii CEC Bank între Timișoara Saracens și Știința Baia Mare a revenit echipei bănățene, care s-a impus cu scorul de 17-16 și astfel și-a apărat titlul de campioană. Timişoara Saracens câștigă cel de-al patrulea titlu de campioană în istoria SuperLigii CEC Bank fiind cea mai titrată echipă a primului eșalon valoric de când acesta ...
Read More »Marius Copil, învins în primul tur la Roland Garros
Marius Copil a fost învins de spaniolul Albert Ramos Vinolas cu 6-7 (7), 6-1, 6-4, 6-2, duminică, în runda inaugurală a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Copil (26 ani, 93 ATP), ajuns în premieră pe tabloul principal la Internaţionalele Franţei, venind din calificări, a cedat după trei ore şi 5 minute în faţa ...
Read More »Sepsi Sfântu Gheorghe a promovat în Liga a II-a
Echipa de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe a promovat pentru prima dată în Liga I, după ce duminică a învins-o în deplasare pe Metalul Reșița cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci din etapa a 37-a a Ligii a II-a, rezultat care îi asigură clasarea pe locul secund la finalul sezonului. Unicul gol a fost înscris de Thiaw, care a transformat ...
Read More »Arsenal a câştigat pentru a 13-a oară în istorie Cupa Angliei
Echipa de fotbal Arsenal a câștigat sâmbătă Cupa Angliei, după ce a învins în finala disputată pe stadionul Wembley o altă echipă londoneză, Chelsea, cu scorul de 2-1. Arsenal a deschis scorul foarte rapid, în minutul 4, prin Alexis Sanchez, după o fază controversată, autorul golului atingând mingea cu mâna. Chelsea, câștigătoarea titlului de campioană, a egalat când Diego Costa ...
Read More »Medalie de aur pentru echipajul feminin de 8+1 rame al României la CE de canotaj
Barca feminină de 8+1 a României (Ioana Vrînceanu, Viviana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Iuliana Popa, Adelina Boguș, Laura Oprea, Daniela Druncea) a cucerit duminică aurul la Campionatele Europene de la Racice (Cehia). Tricolorele au fost cronometrate cu timpul de 06 min 10 sec 350/1000, fiind urmate de Olanda, în 06 min 12 sec 860/1000, și Rusia, 06 ...
Read More »POEZIA LA IAȘI ÎN 2017
După șase zile de poezie continuă, de recitaluri susținute de cei 64 de poeți participanți la cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional ”Poezia la Iași”, Iașul și-a revenit în starea sa normală de oraș al evenimentelor culturale diurne, ieșind practic din trepidația acelei concentrări de valori mondiale, ajunse la Iași ca un semn al prețuirii și recunoașterii (în ...
Read More »SUA interzic prezenţa laptopurilor la bordul avioanelor
Autoritățile americane sunt gata să interzică laptopurile la bordul tuturor avioanelor cu destinația Statele Unite, din cauza unei „amenințări reale”, a declarat duminică ministrul american al securității interne, John Kelly, relatează AFP. „Există o amenințare reală (…) Este într-adevăr o obsesie a teroriștilor de a doborî un avion în zbor, în special un avion american, având la bord cetățeni americani”, a ...
Read More »Surpriză la Roland Garros: Angelique Kerber, nr. 1 mondial, eliminată în primul tur
Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, nr.1 mondial și principala favorită, a fost eliminată duminică, în primul tur al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, înclinându-se în fața rusoaicei Ekaterina Makarova, după două seturi simetrice, 6-2, 6-2. Makarova, locul 40 WTA, s-a impus după o oră și 23 de minute. Victorioasă în două turnee de Mare Șlem anul ...
Read More »Disensiuni între Raed Arafat şi Florian Bodog pe tema achiziţiilor ambulanţelor SMURD
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul de Interne, secretarul de Stat Raed Arafat, susţine că funcţionari din cadrul Ministerului Sănătăţii au sabotat continuu procesul de dotare a serviciilor de Ambulanţă şi SMURD, stabilit printr-un protocol la nivelul celor două ministere. Agerpres preia o postare pe internet a lui Raed Arafat, în care acesta critică un anunţ de zilele ...
Read More »Situaţie critică în spitale: medicii se confruntă cu o nouă criză a sângelui
Spitalele din România se confruntă, din nou, cu o criză de sânge. La centrele de transfuzii este pustiu, deși ar fi nevoie de aproximativ 300 de donatori pe zi, pentru a acoperi necesarul. Medicii fac apel ca români să doneze sânge, înainte să plece în vacanțe, întrucât cererile sunt din ce în ce mai mari. Numărul donatorilor a scăzut în ...
Read More »Accident grav cu telecabina care leagă Bâlea Lac de Bâlea Cascadă: şapte persoane au fost rănite
Clipe de groază, duninică la prânz, pentru mai mulți turiști care coborau cu telecabina de la Bâlea Lac la Bâlea Cascadă. Şapte oameni au fost răniți, după ce telecabina a intrat cu viteză în staţie şi s-a lovit de peron. Echipaje de pompieri, SMURD şi salvamontiști au intervenit locul accidentului, anunţă B1. ro. Potrivit primelor informații, telecabina a rămas fără ...
Read More »