Ludovic Orban a declarat, joi seară, la Ploiești, că fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, este „ca un brand liberal”, arătând că îl va invita să se alăture demersului de renaștere a partidului. „Din declarațiile publice pe care le-a dat domnul Antonescu, a spus că nu va candida la nicio funcție, dar sigur că a fost președintele acestui partid, ...
Read More »Author Archives: Adi Cristi
Ajutoare de aproape 1,5 milioane de lei pentru producătorii de lapte, aprobate de Guvern
Producătorii de lapte vor primi ajutoare financiare pentru reducerea livrărilor de lapte, potrivit normelor europene, în sumă totală de 1,465 milioane de lei, conform unei hotărâri adoptate joi de Guvern. Executivul precizează, într-un comunicat transmis AGERPRES, că măsura are în vedere reducerea livrărilor de lapte de vacă, sprijinirea producătorilor din acest sector afectați de criză, continuarea activității economice, precum ...
Read More »VACANŢE CU PÂNĂ LA 30% MAI IEFTINE, LA TÂRGUL DE TURISM DIN PALAS MALL
Ansamblul Palas le propune ieşenilor un sfârşit de săptămână în care îşi pot alege destinaţia pentru concediu, la preţuri mai mici cu până la 30%, cu ocazia Târgului de Turism „Vacanţa”, iar sâmbătă au întâlnire cu lumea antrenantă a dansului. De vineri până duminică, în perioada 17 – 19 martie 2017, cei care doresc să îşi programeze concediul ...
Read More »Numărul turiştilor străini care au înnoptat în ianuarie la Iaşi, în creştere faţă de aceeaşi lună a anului trecut
În luna ianuarie 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creştere de 11,7%, iar înnoptările o creştere de 13,4%. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2017 au însumat 19.067 persoane, în creştere cu ...
Read More »Obţinerea avizelor şi autorizaţii eliberate de autorităţi, principala problemă cu care se confruntă tinerii antreprenori
Lipsa informaţiilor referitoare la actele care sunt necesare pentru obţinerea de avize şi autorizaţii, precum şi prevederile legislative care îngreunează desfăşurarea activităţii unei firme sunt, alături de lipsa angajaţilor calificaţi, lipsa finanţării şi taxele mari percepute de autorităţi, principalele probleme cu care se confruntă tinerii antreprenori ieşeni care doresc să-şi deschidă o afacere. Aşa arată rezultatele unui studiu efectuat în ...
Read More »„Paşapoarte de angajabilitate” pentru studenţii UAIC
Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) vor primi „pașapoarte” care să le confirme pregătirea pentru piața muncii după absolvire. Departamentul Servicii pentru Studenți și Absolvenți din cadrul universității le propune studenților să se pregătească pentru viața de după facultate prin intermediul programului „Pașaport pentru angajabilitate”, care se va derula în perioada martie – iunie a acestui an. La intrarea în ...
Read More »Lanţul de farmacii DONA a deschis cea de-a 20-a unitate din municipiul Iaşi
Farmacia DONA, unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii de pe piaţa locală, a inaugurat joi, la Iaşi, cea de-a 20-a unitate din oraș şi totodată cea de-a 300-a la nivel naţional. Situată pe Bulevardul Alexandru Cel Bun nr. 40, bloc D 3, aceasta ocupă o suprafaţă totală de 120 de metri pătraţi şi funcționează în cadrul unui parteneriat ...
Read More »Valoarea exporturilor şi a importurilor, în creştere în judeţul Iaşi
În luna noiembrie 2016, în judeţul Iaşi, exporturile FOB au însumat 76.312 mii euro, fiind cu 18,1% (+11.708 mii euro) mai mari comparativ cu luna noiembrie 2015, iar importurile CIF au însumat 73.188 mii euro, în creştere faţă de luna noiembrie 2015 cu 12,6 % (+8.201 mii euro). Soldul operaţiunilor de comerţ internaţional în luna noiembrie 2016 a fost de ...
Read More »„Homeschooling”, sau educația la domiciliu, un fenomen care ia amploare în SUA
Părinții americani copleșiți de temele pe care copiii lor le au de făcut acasă au găsit o nouă metodă, „homeschooling” (educație la domiciliu), la adăpostul unor legi foarte liberale, potrivit EFE. În Statele Unite, părinții care vor să-și educe copiii acasă pot alege planurile de studiu, metodele și bibliografia și au control asupra gestionării orarului. Cifrele acestei practici sunt ...
Read More »Procurorul general spune că ministrul Justiţiei nu i-a cerut demisia
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu i-a cerut demisia la întâlnirea de miercuri şi nici nu i-a făcut reproşuri, precizând că a fost vorba de o „discuţie profesională, constructivă şi foarte clarificatoare”. „Vă pot spune foarte scurt că a fost o discuţie profesională, constructivă şi foarte clarificatoare, pozitivă, ceea ce este ...
Read More »Ministerul Educației a lansat pe agenda publică dezbaterea privind noua lege a educației
Ministerul Educației Naționale a prezentat miercuri, 15 martie, în cadrul unui eveniment organizat la Academia de Studii Economice din București (Învățământul universitar – prezent și viitor), direcțiile de acțiune privind asumarea opțiunilor majore ale educației și elaborarea proiectului de lege a educației. Prezent la această reuniune a decidenților din învățământul superior, primul-ministru al României, Sorin Grindeanu, a declarat că, în contextul ...
Read More »Antonescu: Nu sunt implicat în bătălia pentru conducerea PNL; nu e o temă pentru mine în acest moment
Fostul lider al PNL Crin Antonescu a declarat, marți, că nu este implicat în bătălia pentru conducerea partidului, întrucât aceasta nu reprezintă o temă pentru el acum. „Nu sunt implicat în această bătălie. De bună seamă că privesc cu interes către oamenii pe care îi cunosc mai bine. Nu știu dacă, până la urmă, domnul Cristian Bușoi va candida ...
Read More »Regina Elisabeta a II-a a promulgat legea ce permite premierului britanic să declanșeze procedura oficială de ieșire din UE
Regina Elisabeta a II-a a acordat oficial joi prerogative premierului britanic Theresa May pentru a declanșa negocierile de ieșire din Uniunea Europeană, promulgând legea adoptată de parlamentul de la Londra luni seară, informează Reuters. Anunțul, făcut în parlament de președintele acestei instituții, John Bercow, confirmă faptul că Theresa May poate declanșa procedura oficială de ‘divorț’ de Uniunea Europeană în ...
Read More »Codul Contravenţional va fi publicat în Monitorul Oficial într-o ediţie reeditată
Codul Contravenţional va fi publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova într-o ediţie reeditată, care va include toate modificările operate anterior de către Parlament, informează MOLDPRES. Noua redacţie cuprinde normele de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale în materie contravenţională, faptele ce constituie contravenţii şi sancţionarea acestora. Codul vizează atît persoanele fizice, cît şi cele juridice. În noul ...
Read More »Procurorii vor cere Guvernului suspendarea din funcție a ministrului Agriculturii
Procurorii urmează să transmită Guvernului demersul de suspendare din funcție a ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, reţinut ieri pentru corupere pasivă, informează MOLDPRES. Serviciul de presă al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) a comunicat că procurorii au emis astăzi ordonanță de punere sub învinuire a ministrului Eduard Grama. Totodată, acesta a fost transferat în seara zilei de ieri la ...
Read More »