Externe

Germania îşi va prelungi controalele la frontieră până pe 15 mai

Germania, care face parte din zona liberă de circulaţie Schengen, îşi va prelungi controalele la frontieră până pe 15 mai, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Berlin, relatează Reuters. La rândul ei, Polonia a extins controalele la frontierele cu Germania, Cehia, Slovacia şi Lituania până pe 13 mai, potrivit thenews.pl. Purtătorul de cuvânt ...

Read More »

Belarusul intenţionează să desfăşoare conform programului stabilit marea paradă militară din 9 mai

Play Belarusul intenţionează să desfăşoare conform programului stabilit marea paradă militară din 9 mai pentru marcarea a 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în pofida epidemiei de COVID-19. ”Nu putem pur şi simplu să anulăm parada”, a declarat duminică preşedintele Alexander Lukaşenko, citat de agenţiile Belta şi DPA. ”M-am gândit la aceasta de mult timp”, ...

Read More »

Aeroportul din Viena va testa începând de luni pentru coronavirus, în schimbul unei taxe de 190 de euro

Aeroportul din Viena va testa începând de luni pentru coronavirus, în schimbul unei taxe de 190 de euro, pasagerii care doresc să evite carantina de 14 zile obligatorie în cazul persoanelor care intră în Austria, informează Reuters. Pasagerii care sosesc pe aeroportul din Viena dintr-o călătorie internaţională trebuie să prezinte un certificat medical nu mai vechi de patru zile care ...

Read More »

Numărul noilor decese provocate de COVID-19 scade în Anglia și Italia

Play Numărul noilor decese provocate de COVID-19 în Italia a fost duminică de 174, cel mai mic bilanţ al deceselor după 10 martie, o astfel de scădere fiind înregistrată şi în Marea Britanie, care pentru ultimele 24 de ore a raportat 315 noi decese, cea mai scăzută cifră de la sfârşitul lunii martie, relatează agenţiile Reuters şi EFE. În Italia ...

Read More »

Premierul rus Mihail Mişustina fost diagnosticat cu noul coronavirus

Premierul rus Mihail Mişustin l-a informat joi pe preşedintele Vladimir Putin că a fost diagnosticat cu noul coronavirus, potrivit Reuters şi AFP, care citează media de la Moscova. Vorbind la o reuniune televizată, Mişustin a sugerat ca prim-vicepremierul Andrei Belousov să devină prim-ministru interimar pe perioada absenţei sale. Putin i-a acceptat propunerea. Rusia a înregistrat până acum 106.498 de cazuri ...

Read More »

Donald Trump a anunţat că săptămâna viitoare îşi va relua vizitele în Statele Unite

Donald Trump a anunţat că săptămâna viitoare îşi va relua vizitele în Statele Unite şi că este nerăbdător să ţină mitinguri electorale „nebune” imediat ce va fi posibil, notează AFP. Preşedintele le-a spus jurnaliştilor că se „bucură” să meargă „în Arizona” săptămâna viitoare, prima sa vizită prin Statele Unite de când pandemia de coronavirus a oprit activitatea ţării. Deplasarea sa ...

Read More »

Norvegia îşi extinde până la 16 mai controalele la frontieră

Norvegia îşi extinde până la 16 mai controalele la frontieră introduse în timpul crizei coronavirusului, a anunţat joi Ministerul Justiţiei, potrivit DPA. Măsura urmăreşte să reducă şi mai mult limitarea răspândirii noului coronavirus. Dacă Oslo vrea să extindă controalele la frontieră pentru încă 90 de zile, va trebui să informeze UE, a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al ...

Read More »

Aproximativ jumătate dintre ţările din Europa şi-au relaxat restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus

Aproximativ jumătate dintre ţările din Europa şi-au relaxat restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, a informat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit DPA. Pentru a lupta împotriva pandemiei, 44 de state europene au impus restricţii parţiale sau complete asupra deplasărilor, a afirmat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, la Copenhaga, în conferinţa sa de presă săptămânală, transmisă ...

Read More »

Cipru a anunţat un plan de relaxare treptată

Republica Cipru a anunţat miercuri un plan de relaxare treptată a măsurilor luate la jumătatea lui martie pentru a opri răspândirea pandemiei de COVID-19, relatează AFP. Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a declarat într-un discurs la televiziune că acest plan va debuta la 4 mai cu reluarea activităţii principalelor şantiere de construcţie şi redeschiderea magazinelor şi pieţelor. Într-o primă fază, centrele ...

Read More »

Mike Pompeo a criticat Africa de Sud şi Qatarul deoarece au „acceptat” medici din Cuba

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a criticat miercuri Africa de Sud şi Qatarul deoarece au „acceptat” medici din Cuba pentru a lupta împotriva coronavirusului, acuzând insula comunistă că exploatează pandemia, notează AFP. Cuba a pus la punct de mult timp exportul de servicii medicale, care constituie unul din motoarele economiei sale, dar şi al medicilor trimişi în cele patru ...

Read More »

Un bărbat a fost arestat joi după ce a deschis focul asupra Ambasadei cubaneze de la Washington

Un bărbat a fost arestat joi după ce a deschis focul asupra Ambasadei cubaneze de la Washington, fără a răni pe nimeni, a anunţat poliţia americană. „În jurul orei 2.15 în această dimineaţă (6.15 GMT), agenţi ai Secret Service au intervenit după ce au fost informaţi că se trage asupra Ambasadei Cubei”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Secret ...

Read More »

Papa Francisc a insistat miercuri asupra unităţii Uniunii Europene

Papa Francisc a insistat miercuri asupra unităţii Uniunii Europene astfel încât „toţi împreună să putem merge înainte ca fraţii”, în cadrul slujbei matinale pe care o oficiază în fiecare zi, în contextul pandemiei de coronavirus, în capela reşedinţei sale din Casa Santa Marta, relatează EFE. Înainte de începerea liturghiei, care zilele acestea este dedicată pandemiei, papa a reamintit că miercuri ...

Read More »

Germania:Intensificarea achiziţiei de vaccinuri antigripale

Pandemia cu noul coronavirus este departe de a se încheia, a declarat miercuri ministrul german al sănătăţii Jens Spahn, în timp ce a făcut un anunţ despre noi măsuri sanitare, inclusiv intensificarea achiziţiei de vaccinuri antigripale pentru a ajuta sistemul medical în viitorul sezon de iarnă, când ne-am putea confrunta în acelaşi timp cu COVID-19 şi cu gripa sezonieră. ”Pentru ...

Read More »

Uniunea Europeană şi Mexic au încheiat negocierile pentru un nou acord comercial

Uniunea Europeană şi Mexic au încheiat marţi negocierile pentru un nou acord comercial, la care lucrează din 2013 şi care va înlocui Acordul Global în vigoare din 2000, a anunţat Comisia Europeană printr-un comunicat, informează agenţia EFE. Cele două părţi au convenit asupra dimensiunii exacte a deschiderii reciproce a pieţelor de achiziţii publice, precum şi un „înalt nivel” de previzibilitate ...

Read More »

Starea de urgenţă declarată în Portugalia va fi ridicată pe data de 3 mai

Starea de urgenţă declarată în Portugalia pentru limitarea răspândirii noului coronavirus va fi ridicată pe data de 3 mai, dar redeschiderea economiei va fi un proces lent şi gradual, a declarat marţi preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, transmite Reuters. ‘Ceea ce contează în acestă nouă fază este ca portughezii să ştie că izolarea rămâne importantă, aşa încât trebuie să facem ...

Read More »