Flux

Poli Iaşi s-a calificat în 16-zecimile Cupei României

Politehnica Iaşi s-a calificat în „16-zecimile” Cupei României (ediţia 2021/2022), după ce miercuri după amiază a învins, în deplasare, pe Huşana Huşi, formaţie din Liga 3, cu scorul de 1-0 (0-0), prin golul înscris de Florin Plămadă în minutul 80 (reluare cu capul din şase metri, după o lovitură liberă). Meciul a fost unul echilibrat, formaţia din liga a treia ...

Read More »

Preţul energiei va rămâne ridicat

Preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. „Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge ...

Read More »

Cursă aeriană directă Iaşi – Madrid începând din luna decembrie

Începând cu data de 2 decembrie 2021, Wizz Air va inaugura zborul direct Iaşi – Madrid, cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, respectiv joia și duminica. Potrivit unui comunicat al companiei, decolarea de pe Aeroportul Internaţional din Iaşi va avea loc la ora 06.10 iar aterizarea la Madrid la ora 09.10 (ora locală). De pe Aeroportul din Madrid, ...

Read More »

MS a făcut toate demersurile să fie pregătit pentru demararea imunizării cu a treia doză a vaccinului anti-COVID

Ministerul Sănătăţii (MS) a făcut toate demersurile să fie pregătit pentru demararea imunizării cu a treia doză a vaccinului anti-COVID, a declarat, miercuri, secretarul de stat în MS Andrei Baciu. „Ne aşteptăm ca Agenţia Europeană a Medicamentului să emită o recomandare în acest sens undeva la mijlocul lunii septembrie. Imediat ce va emite această recomandare, noi o să demarăm, va ...

Read More »

2.079 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Un număr de 2.079 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 40.000 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.   Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 1.111.155 de cazuri de persoane infectate ...

Read More »

Tanczos Barna: Pedepse mai mari pentru fapte de ultraj împotriva personalului silvic

Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 120 de voturi „pentru”, un proiect de lege potrivit căruia ultrajul comis asupra personalului silvic, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate, a anunţat Ministerul Mediului pe Facebook.   Proiectul de act normativ va merge la Camera Deputaţilor, ...

Read More »

Proiectul E-facturare va intra în teste pe 15 septembrie

Proiectul E-facturare va intra în teste pe 15 septembrie, iar de la 1 octombrie să fie online, a declarat, miercuri, premierul Florin Cîţu, care a subliniat că digitalizarea este prioritate zero în domeniul fiscalităţii. „Am vrut să avem această întâlnire pe E-facturare pentru a vedea progresul. Am spus că în această lună intrăm cu proiectul, înţeleg că avem un demo ...

Read More »

Premierul Florin Cîţu consideră că Legea consumatorului vulnerabil ”nu este îndeajuns pentru această iarnă”

Premierul Florin Cîţu consideră că Legea consumatorului vulnerabil, care a fost adoptată marţi în Parlament, ”nu este îndeajuns pentru această iarnă”. Prim-ministrul a subliniat miercuri, la Ploieşti, că Guvernul are în vedere adoptarea unor măsuri suplimentare de protecţie pentru persoanele cu venituri reduse, pentru a compensa creşterile preţurilor la energie. „Legea consumatorului vulnerabil a fost aprobată ieri şi îmi pare bine că, ...

Read More »

Raluca Turcan a anunţatcă de la începutul acestui an au fost create aproximativ 120.000 de locuri de muncă

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat miercuri la Slatina, unde a avut întâlniri cu angajatori din judeţul Olt, că de la începutul acestui an au fost create, la nivel naţional, aproximativ 120.000 de locuri de muncă „Acest guvern, dincolo de faptul că şi-a asumat această direcţie a investiţiilor şi a creării de locuri de muncă, a şi ...

Read More »

Florin Cîţu sesizează CCR cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură

Modifică dimensiunea fontului: Play Premierul Florin Cîţu a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR, în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, ...

Read More »

„Thank God It`s back to School”: începe „vacanța” părinților cu oferte pentru copii, la Iulius Mall Iași

    Uneori, începerea noului an școlar este mai așteptată de părinți decât de copii, iar Iulius Mall Iași și-a dat seama cu cât entuziasm întâmpină cei mari revenirea în bănci a elevilor și a pregătit surprize pentru toți. Colecțiile cu piese vestimentare iconice, perfecte de purtat la cursuri, dar și cele mai cool rechizite sunt pregătite de brandurile din ...

Read More »

“Iași Pride 2021” – primul festival dedicat comunităţii LGBTQ din oraş

În perioada 10 septembrie – 1 octombrie, la Iaşi se va desfăşura “Iaşi Pride 2021”, festival organizat de Asociația Rise OUT, primul ONG dedicat comunității LGBTQ din Iași. Startul va fi dat vineri seară, 10 septembrie, la Acaju, unde ieşenii sunt invitați la deschiderea oficială a festivalului. Week-end-ul va continua sâmbătă, 11 septembrie, cu vernisajul expoziției „Istorii queer reunite”, la ...

Read More »

Cel mai important eveniment Cambridge English va avea loc pe 11 şi 12 septembrie la Iaşi

Cel mai important eveniment anual din calendarul evenimentelor educaționale Cambridge English organizate în Iași va avea loc pe 11 şi 12 septembrie în Sala Mare a Teatrului Național “Vasile Alecsandri”. Cele nouă serii de participanți însumează 1.346 de elevi din județul Iași care s-au pregătit în cadrul centrului lingvistic Twinkle Star și au susținut un examen Cambridge English în perioada ...

Read More »

Centru multidisciplinar de cercetare unic în România, dezvoltat de UMF Iaşi

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iași va primi finanțare pentru implementarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de cercetare din România. Este vorba de CENEMED – ,,Platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare medicală în regiunea N-E, cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate, Axa Prioritară: Cercetare, Dezvoltare tehnologică și Inovare (CDI), în cadrul căruia se va dezvolta un centru ...

Read More »

Ajutoare de urgenţă pentru mamele cu venituri reduse şi mamele minore

Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), va oferi ajutoare de urgență în bani mamelor cu venituri reduse și mamelor minore. Beneficiile vor fi acordate la nașterea nou-născuților, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 294 / 29 noiembrie 2012 privind acordarea beneficiilor de asistență socială pe raza Municipiului Iași. Valoarea ajutorului este de 500 lei, iar acordarea se ...

Read More »