Premierul Florin Cîţu consideră că Legea consumatorului vulnerabil ”nu este îndeajuns pentru această iarnă”

Premierul Florin Cîţu consideră că Legea consumatorului vulnerabil, care a fost adoptată marţi în Parlament, ”nu este îndeajuns pentru această iarnă”.

Prim-ministrul a subliniat miercuri, la Ploieşti, că Guvernul are în vedere adoptarea unor măsuri suplimentare de protecţie pentru persoanele cu venituri reduse, pentru a compensa creşterile preţurilor la energie.

„Legea consumatorului vulnerabil a fost aprobată ieri şi îmi pare bine că, după ce am insistat de o lună de zile, s-a găsit timp şi pentru Legea consumatorului vulnerabil. Este în Parlamentul României de câteva luni de zile, dar nu s-a găsit timp pentru ea. S-a votat ieri în sfârşit. Vreau să văd detaliile exacte, pentru că am înţeles că s-au schimbat puţin lucrurile acolo. Sunt resurse, dar nu ajunge. Legea consumatorului vulnerabil nu este îndeajuns pentru această iarnă. Mai sunt şi alte măsuri pe care le luăm în calcul pentru această iarnă”, a afirmat şeful Executivulu