Senatorul USR PLUS Remus Negoi a depus o iniţiativă legislativă care să asigure accesul facil al persoanelor cu dizabilităţi pe plaje, precum şi un număr minim de şezlonguri de plajă, lângă luciul de apă, arată un comunicat de presă al formaţiunii. De asemenea, în funcţie de numărul de şezlonguri rezervate, utilizatorii vor beneficia de reduceri la chiria plătită către administratorul ...
Read More »Flux
Amplu program de modernizare a străzilor din municipiu, derulat de Primărie
Autorităţile locale au pus la punct un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor în toate zonele orașului. Potrivit primarului Mihai Chirica, în program sunt incluse peste 140 de străzi din municipiu. „Acest pachet de străzi a fost împărțit în patru părți: 13 străzi aflate în modernizare în acest moment, 29 străzi ...
Read More »Manifestări comemorative la împlinirea a 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi
Împlinirea 80 de ani de la Pogromul din iunie 1941 va fi marcată la Iași prin numeroase evenimente comemorative. Acestea se vor desfășura în special în perioada 28 – 30 iunie 2021 și vor cuprinde manifestări culturale, științifice și religioase. „La aceste manifestări vor participa ambasadori importanți acreditați în România, precum ambasadorii Statului Israel, Franței, Germaniei și Elveției, împuterniciți ai ...
Read More »Maia Sandu, la șase luni de mandat: Am început să schimbăm multe lucruri și avem șansa să ducem aceste schimbări până la capăt
Astăzi se împlinesc 6 luni din ziua în care Maia Sandu a depus jurământul în fața cetățenilor în calitate de președinte al R.Moldova. Astfel, Maia Sandu și-a prezentat raportul activității sale pentru jumătate de an în funcția de șef de stat. „Au fost 6 luni în care preocupările mele majore au fost pandemia, criza economică, scoaterea țării din izolare internațională, ...
Read More »1.600 de studenți ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” vor primi tablete
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va acorda tablete unui număr de 1.600 de studenți care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale și burse sociale ocazionale în anul universitar 2021-2022. Tabletele vor fi achiziționate în cadrul proiectului „Acces la învățământul universitar on-line pentru toți. E-educație pentru toți!”, finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară 2 – ...
Read More »Prezenţă de 93% a elevilor ieşeni la cea de-a doua probă scrisă a Evaluării Naţionale
Prezenţa elevilor ieşeni la cea de-a doua probă scriusă a examenului naţional de Evaluare Naţională, respectiv la cea de matematică, care s-a desfăşurat astăzi, 24 iunie, a fost de 93%, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean. Astfel, din totalul celor 6.031 de elevi înscriși, la examen au fost prezenți 5.601 de candidați, 430 fiind absenți. Nu au existat tentative de fraudă și ...
Read More »Iaşul a revenit în TOP 10 la numărul cazurilor noi de coronavirus la nivel naţional
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate patru cazuri noi de coronavirus, în creştere faţă de ziua anterioară, potrivit raportării date publicităţii astăzi de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Conform documentului, până joi, 24 iunie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.400 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre cazurile confirmate pozitiv și ...
Read More »Avertizare ANM: Cod galben de furtuni, până joi seara, la munte, în Dobrogea, Moldova şi Muntenia
Meteorologii au actualizat avertizările transmise, până joi seara urmând să fie Cod galben de furtuni în zonele de munte, în Dobrogea, Moldova şi Muntenia. Totodată, au fost menţinute avertizările de caniculă, pentru joi şi vineri toată ţara fiind sub Cod galben, în timp ce în Oltenia şi cea mai mare parte a Transilvaniei este Cod portocaliu. Judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, ...
Read More »Preşedintele Iohannis l-a decorat pe Donald Tusk: Este una dintre cele mai euro-entuziaste personalităţi europene
Preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat, joi, preşedintelui PPE, Donald Tusk, decoraţia Ordinul Naţional „Steaua României” în gradul de Mare Cruce, într-o ceremonie organizată la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană. „Anul trecut am semnat decretul care conferea domnului Donald Tusk cea mai înaltă distincţie a statului român – Ordinul ‘Steaua României’ în grad de Mare Cruce, pentru contribuţia ...
Read More »Florin Cîțu explică de ce a votat împotriva cererii lui Klaus Iohannis la legea privind educația sexuală: „A fost o eroare”
Premierul Florin Cîțu a explicat, joi, după ședința de Guvern, votul dat în Senat împotriva cererii de reeaminare a președintelui la legea privind educația sexuală. Premierul spune că votul prin telefon duce la erori, iar votul său a fost „o eroare”. „Pot să fie astfel de erori. Poate să nu se audă bine ce spui prin telefon, dacă spui pentru sau împotrivă”, ...
Read More »Guvernul a adoptat majorarea alocațiilor la 243 de lei de la 1 ianuarie 2022
Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care prevede amânarea majorării alocațiilor cu 20% până la 1 ianuarie 2022. Astfel, de la această dată, alocațiile vor crește la 243 de lei. Premierul Florin Cîțu a declarat că după această dată se va aplica și indexarea alocațiilor cu rata inflației. Potrivit OUG, această indexare se va face din 2023, deși în Parlament ...
Read More »CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate făcută pe Avocatul Poporului la legea bugetului de stat pe 2021
Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate făcută de Avocatul Poporului la Legea bugetului de stat pe anul 2021. Prin urmare, sunt neconstituţionale prevederile din actul normativ care spun că: „până la data de 31 decembrie 2021, prin derogare de la prevederile art. 20 din Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu ...
Read More »PSD s-a plâns Comisiei Europene în legătură cu încălcarea statului de drept în România
Liderul PSD Marcel Ciolacu a trimis o scrisoare preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi vicepreşedintelui executiv al CE Frans Timmermans în care le cere acestora să solicite partidelor din coaliţia de guvernare din România să oprească „practicile nedemocratice curente”. El atrage atenţia că formaţiunile din coaliţie încalcă statul de drept. El scrie că deciziile privind SRTv şi SRR ...
Read More »A fost înregistrat primul deces provocat de varianta Delta a coronavirusului în România
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunţă că, în 20 iunie, au fost confirmate 44 de cazuri de infectare cu varianta Delta a coronavirusului, fiind înregistrat şi un deces. Este vorba despre o femeie de 72 de ani, care a decedat la Spitalul Judeţean Piteşti, în 18 iunie. Femeia nu călătorise în afara ţării. Potrivit CNSCBT, ...
Read More »Noi măsuri de relaxare de la 1 iulie, anunţate de Guvern
Premierul Florin Cîţu a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern de joi, noi relaxări ale unor măsuri impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Între altele, se permite organizarea de festivaluri, spectacole, concerte şi evenimente culturale cu peste 2.500 de spectatori, cu condiţia ca aceştia să fie vaccinaţi, să poarte mască de protecţie şi să li se asigure o suprafaţă de ...
Read More »