Breaking News

Flux

USR-PLUS a acceptat invitaţia la negocieri lansată de PNL. “Municipiul şi judeţul au nevoie de proiecte durabile”

Conducerile reunite ale USR-PLUS din Iași acceptă invitația la negocieri transmisă de către liberali în condițiile în care acestea se desfășoară în interesul tuturor locuitorilor din județul Iași. “Municipiul și județul au nevoie de proiecte durabile, fundamentate pe programe de guvernanță locale, care să îmbunătățească semnificativ viața zilnică a cetățenilor”, susţin reprezentanţii USR-PLUS într-un comunicat remis redacţiei în această după ...

Read More »

PNL propune USR-PLUS un set de 22 de proiecte pentru dezvoltarea Iaşului

Primarul Mihai Chirica, preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea politică pe care o conduce a transmis partenerilor de coaliţie de la USR-PLUS invitaţia de a participa la negocierile pentru stabilirea proiectelor comune de dezvoltare a Iaşului în perioada următoare. „Este o căsătorie neconvenţională, de moment, dar ea este spre binele Iaşului. ...

Read More »

Primăria lansează programul „Adoptă un arbore în cartierul tău”

Primăria Municipiului Iaşi anunţă lansarea programului „Adoptă un arbore în cartierul tău!”, prin care cetăţenii au posibilitatea de a „adopta” un copac pe care urmează să-l îngrijească pe tot timpul vieţii lui. „Lansăm în această primăvară o campanie de plantare a arborilor, prin care cetăţenii iubitori de natură să ia în adopţie câte un copac. Primăria va avea grijă să ...

Read More »

Cu ocazia lansării proiectului “Vinerea Verde”, primarul Mihai Chirica a venit la serviciu cu tramvaiul

Primarul Mihai Chirica consideră oportună iniţiativa ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tsantos Barna, de lansare a proiectului de mobilitate urbană „Vinerea Verde”, prin care angajaţii instituţiilor administraţiei locale şi centrale sunt încurajați să folosească mijloace de transport ecologice spre și de la locul de muncă. “Dimineaţă m-am depalsat cu tramvaiul spre locul de muncă, tocmai pentru a susţine acest program. ...

Read More »

Scenariul după care vor funcţiona unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi în săptămâna 15 – 21 martie

În conformitate cu Ordinul nr. 3235/93 din 4 februarie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică. Raportându-ne la incidența epidemiologică din ...

Read More »

“Caravana” Ligii 3 porneşte din nou la drum. Ştiinţa Miroslava, asalt final pentru promovare

Liderul Seriei 1 a Ligii 3, formaţia Ştiinţa Miroslava, reia la sfârşitul acestei săptămâni  lupta pentru provocare în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, urmând să întâlnească sâmbătă, 13 martie, de la ora 15.00, pe terenul de la Uricani, pe Dante Botoşani, în cadrul etapei a XI-a. “După o perioadă în care gruparea din Miroslava a disputat mai multe ...

Read More »

Doze de vaccin Astra Zeneca, retrase de la utilizare din centrele de vaccinare din judeţul Iaşi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat vineri, 12 martie, că a dispus retragerea mai multor doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2, produs de compania Astra Zeneca, în contextul în care mai multe ţări au semnalat apariţia unor reacţii adverse constatate în urma inoculării cu acest ser a unor persoane. Astfel, s-a dispus retragerea vaccinului Astra Zeneca lot ABV ...

Read More »

Focar de COVID-19 la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Patru elevi şi un profesor, confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat vineri, 12 martie, apariţia unui focar de COVID-19 la COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI EMINESCU” IAȘI – clasa a VIII-a, unde cinci persoane (patru elevi şi un profesor) au fost depitaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. „Elevii și profesoara pozitivă sunt izolați la domiciliu. Colegii de clasă sunt carantinați la  domiciliu. Cursurile clasei sunt suspendate. ...

Read More »

Peste 100.000 de ieşeni s-au vaccinat până acum împotriva virusului SARS-CoV-2

De la începutul campaniei de vaccinare, în luna decembrie,  şi până în prezent, în judeţul Iaşi au fost administrate 100.856 de doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. Din numărul total de persoane vaccinate, 63.117 au fost vaccinate cu prima doză şi 37.739 cu doza a II-a, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Potrivit aceleiaşi surse, joi, 11 martie, în ...

Read More »

A fost stabilit calendarul testărilor elevilor ieşeni în vederea înscrierii în clasa a V-a

Inspectoratul Școlar Județean Iași are în vedere cu prioritate monitorizarea examinărilor pentru elevii de clasa a IV-a, în vederea înscrierii în clasa a V-a, scopul urmărit fiind respectarea parcursului școlar și educațional specific finalului de ciclu primar, a principiilor științifice și pedagogice ale evaluării, precum și a măsurilor de prevenire a riscului epidemiologic în spațiul școlii, în context pandemic. Procesul ...

Read More »

“Explozie” de cazuri noi de coronavirus la Iaşi. 215 infecţii în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 215 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 (din care 120 în municipiul Iaşi), în creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 35.169, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.905 ...

Read More »

Au fost aprobate metodologia şi calendarul de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022

Prin Ordinul de ministru nr. 3.473/10.03.2021 au fost aprobate Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022 și Calendarul înscrierii. În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2021, inclusiv. Procesul de înscriere în învățământul primar nu este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar. La solicitarea părinţilor, ...

Read More »

Ziua Națională a Meseriilor, prilej de promovare a învățământului profesional și tehnic în judeţul Iaşi

În perioada 11 februarie – 11 martie, Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu CJRAE, unitățile de învățământ profesional și tehnic din județ și cu operatorii economici interesați, au organizat campanii de comunicare publică pentru promovarea învățământului profesional  și tehnic, precum și a meseriilor. Campania de promovare a avut în centru prezentarea exemplelor de bune practici întâlnite în școlile profesionale ...

Read More »

Scriitorul Nicolae Dabija a pierdut lupta cu COVID-19

Play Scriitorul Nicolae Dabija a pierdut lupta cu COVID-19. Informaţia a fost confirmată pentru portalul Deschide.md de către purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgenţă din Chişinău, Dorina Arsene. Scriitorul fusese internat cu câteva zile în urmă la Institutul de Medicină Urgenţă din Chişinău. El suferea de o formă grea de COVID-19. Decesul a survenit vineri în jurul orei 04:00. În ...

Read More »

Ministerul Apărării Naţionale îşi va deschide pentru public toate centrele de vaccinare

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, joi, că Ministerul Apărării Naţionale (MApN) îşi va deschide pentru public toate centrele de vaccinare. „Toate centrele de vaccinare ale MAPN vor fi deschise publicului. Felicitări domnului ministru Ciucă pentru o decizie înţeleaptă!”, a scris Voiculescu pe Facebook. Aproximativ 33.000 de cadre militare, personal al Ministerului Apărării Naţionale, veterani şi membri ai familiilor acestora ...

Read More »