După obţinerea avizului Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi, astăzi au demarat lucrările incluse în cadrul proiectului „Extinderea reţelei termice primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iaşi”, finanțat prin intermediul „Programului Termoficare”. Lucrările vizează extinderea reţelei termice centralizate în zonele Copou şi Bucium și sunt realizate de asocierea SC Conest SA (lider de asociere) ...
Read More »Local
Câştigarea Primăriei, principalul obiectiv al social democraţilor ieşeni la alegerile locale din 2024
Câştigarea Primăriei Municipiului Iaşi reprezintă principalul obiectiv al social democraţilor ieşeni la alegerile locale din anul 2024, alături de recâştigarea încrederii electoratului şi aducerea în rândul partidului de oameni “curaţi” şi competenţi. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, marţi, în cadrul Conferinţei Extraordinare a Organizaţiei Municipale Iaşi a partidului, desfăşurată la Hotel Internaţional, care a ...
Read More »Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit 2 la mie la Cristeşti. Care sunt măsurile luate de autorităţi
Comuna Cristești din judeţul Iaşi a ajuns la o incidență de 2,05 la mia de locuitori în ceea ce privește numărul de persoane infectate cu COVID-19 (numeric este vorba despre opt persoane în întreaga localitate). Conform legislației în vigoare, în această situație se aplică o serie de măsuri preventive care au drept scop diminuarea răspândirii virusului în comunitate. În acest ...
Read More »„Eliberează-l pe Guy” sau trăiește „Noaptea judecății eterne” la Cinema City din Iulius Mall Iași
Sezonul acesta comedia, ficțiunea și horror-ul merg mână în mână la Cinema City din Iulius Mall Iași. Vineri, 13 august 2021, aduce două avanpremiere despre care spunem că sunt cu noroc: „Eliberează-l pe Guy” și „Noaptea judecății eterne”. So, what is your type scary or funny? Vino în acest weekend la Iulius Mall Iași, la Cinema City, unde rulează cele ...
Read More »Noul terminal al Aeroportului va avea o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri anual
Conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi anunţă o nouă investiţie având ca scop extinderea şi modernizarea infrastructurii de operare a aeronavelor precum şi creşterea capacităţiii de procesare a numărului de pasageri. “Prin finalizarea cu succes, în martie 2021, a proiectului privind extinderea platformei de operare la Aeroportul Iași se deschide calea pentru o nouă investiție în infrastructura aeroportuară. Primul pas este ridicarea ...
Read More »Noi acţiuni de imunizare a populaţiei, în această săptămână, la Iaşi
Autorităţile locale continuă organizarea de acţiuni care au ca scop susținerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, în următoarea perioadă, echipele mobile constituite din reprezentanţi ai personalului medical îşi vor desfăşura activitatea de vaccinare a populaţiei după următorul program: Joi, 12 august Parcare Kaufland Podul de Piatră / interval orar: 15.oo – 19.oo Parcare Iulius Mall / interval orar: ...
Read More »Reparaţii şi restricţii de circulaţie pe strada Prof. Ion Inculeţ
În perioada 11 – 14 august, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, dacă vremea o permite, la carosabilul de pe strada Prof. Ion Inculeț, pe tronsonul cuprins între Strada Prof. Ion Inculeț nr. 7 și intersecția cu strada Oțelari. Lucrările includ ridicări la cotă a capacelor de canal, ridicări la cotă a prizelor de gaz, ...
Read More »Dezbatere despre copiii de acasă ai Diasporei, la Primăria Municipiului Iaşi
Teach for Romania și Primăria Municipiului Iași organizează joi, 12 august, de la ora 9.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, dezbaterea „Copiii de acasă ai Diasporei”. În România sunt peste 86.000 de copii care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, iar aproape jumătate din aceștia sunt din Moldova. Dezbaterea se va axa pe provocările concrete cu ...
Read More »Festivalul “Dulciuri de vară”, în premieră la Iaşi în perioada 20-22 august
Primăria Municipiului Iași organizează în perioada 20 – 22 august, între orele 9.00 și 21.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în zona esplanadei Teatrului Național “Vasile Alecsandri”, Festivalul „Dulciuri de vară”. Astfel, ieșenii și turiștii se vor putea bucura de oferta bogată a producătorilor și a comercianților de înghețată, ciocolată și sucuri naturale, care au pregătit, de asemenea, ...
Read More »“Rădăcini şi urme”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Iaşi cu ocazia Zilei Diasporei
Duminică, 15 august, cu ocazia Zilei Diasporei, începând cu ora 15.00, Primăria Municipiului Iași organizează întâlnirea „Rădăcini și urme”, transmisă live din Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu. Prin intermediul acestui eveniment, Iașul va transmite mesajul său diasporei, iar reprezentanți de marcă ai comunităților românești își vor prezenta activitatea și provocările întâlnite în afara granițelor și vor adresa, la rândul ...
Read More »15 cazuri noi de coronavirus de ieri şi până astăzi la Iaşi
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 15 cazuri noi de coronavirus, în creştere faţă de raportarea din ziua precedentă, când s-au raportat şase cazuri noi de coronaviroză. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până marţi, 10 august, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.638 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre cazurile ...
Read More »Comuna Valea Lupului, locul 5 pe ţară la vaccinare. Care este procentul de imunizare în municipiul Iaşi
Comuna Valea Lupului din judeţul Iaşi ocupă locul 5 pe ţară în ceea ce priveşte numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19. Astfel, potrivit plarformei Ro Vaccinare, primele zece localităţi din ţară cu cel mai mare număr de persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, la data de 5 august, sunt, în ordine: comuna Dumbrăvița, județul Timiș, cu un procent de 49,28%, comuna Rimetea, ...
Read More »Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 lansează proiectul „Step by step în grădi și afară”
Grădinița cu Program Prelungit (GPP) nr.3 din Iași anunță lansarea proiectului „Step by step în grădi şi afară”, prin care îşi propune să amenajeze curtea grădiniţei. Proiectul se va desfășura în perioada 10.08 – 29.10.2021 şi este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Scopul proiectului este amenajarea și mobilarea spaţiului ...
Read More »Iaşul, pe locul VIII la nivel naţional la numărul cazurilor noi de coronavirus
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate şase cazuri noi de coronavirus, la fel ca în raportarea din ziua precedentă. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până luni, 9 august, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.623 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ...
Read More »Sistem de bike-sharing, cu fonduri europene, la Iaşi
Municipalitatea ieşeană a semnat contractul pentru proiectarea și furnizarea utilajelor, echipamentelor tehnologice și funcționale, cu și fără montaj, a dotărilor și a activelor necorporale incluse în proiectul cu finanțare europeană „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași VeloCity”. Serviciile și bunurile aferente sistemului de bike sharing vor fi livrate în cel mult 12 ...
Read More »