Întruniţi, astăzi, în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat, cu unanimitate de voturi, studiul de prefezabilitate şi indicatorii tehnico economici ai proiectului de modernizare a depoului din cartierul Dacia. Este vorba despre două hale cu o suprafaţă totală de 5,5 hectare, în care vor fi garate 46 de tramvaie şi a 62 de autobuze electrice, care urmează să fie ...
Read More »Local
Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită în acest an şi la Iaşi
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului (5 iunie), Primăria Municipiului Iași, Salubris SA și Agenția pentru Protecția Mediului vor organiza mai multe evenimente. Intitulată „Redefinește. Reconstruiește. Restaurează. Acum e momentul!”, seria de acțiuni se va desfășura în special în instituțiile de învățământ preșcolar și primar. Programul manifestărilor: Luni, 31 mai, orele 9.00 – 12.00 – „Conștientizare populație privind ...
Read More »Evenimente organizate la Iaşi cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului
Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Palatul Copiilor, Asociația ART – Meșteșugurile Prutului și Boo Party vor organiza pe 1 iunie, în intervalul orar 11.00 – 18.00, în Parcul Expoziției, evenimentul „Sărbătoarea Copilăriei – Viitorul sunteți voi”. Pe lista acțiunilor se numără programe artistice (prezentate de copiii de la Palatul Copiilor și Corul de copii al Municipiului Iași), programe de ...
Read More »Iaşul, din nou în TOP 10 la numărul cazurilor noi de coronavirus
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 12 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, din care trei în municipiul Iaşi, în creştere faţă de ziua anterioară, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până vineri, 28 mai, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.302 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre ...
Read More »Lista cabinetelor medicilor de familie unde ieşenii se pot vaccina cu serul produs de compania Johnson&Johnson
Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, în etapa actuală, această activitate se desfășoară la nivelul județului Iași și prin cabinetele medicilor de familie. Medicii de familie vor asigura informarea, programarea la vaccinare, administrarea vaccinului conform schemei complete de imunizare în cabinetul propriu, monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse pentru persoanele aflate pe listele proprii, pentru persoanele care nu au medic de familie ...
Read More »Trei staţii de transformare din judeţul Iaşi, modernizate cu fonduri europene
Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, anunţă finalizarea unui proiect de investiții finanțat din fonduri europene, prin care stațiile de transformare Gorban, Pașcani și Hîrlău din judeţul Iaşi au fost modernizate și integrate în SCADA (Monitorizare, Control și Achiziții de Date). Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: ...
Read More »Proiectul privind alocarea sumei de 650.000 de euro către Politehnica Iaşi a fost amânat pentru săptămâna viitoare
Proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 3.257.200 de lei de la bugetul local către Asociaţia Club Sportiv Municipal (ACSM) Politehnica Iaşi, inclus pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Local, a fost retras la propunerea iniţiatorului, respectiv a primarului Mihai Chirica, urmând a fi supus spre dezbatere şi aprobare în cadrul unei şedinţe care va avea ...
Read More »Accident produs în această după amiază la Baza 3. Un tramvai a fost acroşat de un TIR
În această după amiază, în jurul orei 12.45, în zona Baza 3 a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat un tramvai al Companiei de Transport Public (CTP). Potrivit reprezentanţilor companiei, la plecarea din rond pe culoarea verde a semaforului, vagonul cu numărul de parc 125, de pe traseul 7, a fost acroşat de un TIR. ...
Read More »Patru supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi au devenit Cetăţeni de onoare ai municipiului
Consiliul Local al Municipiului Iaşi a aprobat în şedinţa de astăzi, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi” pentru patru dintre supravieţuitorii Pogromului din iunie 1941 de Iaşi. Este vorba despre doamna Frances Fletcher şi de domnii Yehuda Evron, Mosche Yassur şi Michael Cernea. În acest an, la Iaşi sunt programate o serie de ...
Read More »Tur ghidat pe teme de arhitectură pe cel mai mare șantier de dezvoltare mixed-use din România – Palas Campus, în cadrul Romanian Creative Week
IULIUS continuă să susțină proiectele creative care pun Iașul în valoare. Arhitectura are un loc aparte în cadrul Romanian Creative Week, printr-un festival de cinci zile, ce beneficiază de expertiza și implicarea Ordinului Arhitecților din România și a Asociației Studenților Arhitecți Iași. În cadrul celui mai mare festival de arhitectură vor avea loc expoziții, conferințe, dar și un tur ghidat ...
Read More »Zonele centrale din marile orașe, sufocate de mașini. Soluțiile pentru un oraș mai VERDE (STUDIU)
Chiar dacă prețurile pentru locurile de parcare au fost majorate în cele mai multe municipii din România, zonele centrale din marile orașe sunt sufocate de autoturisme. Acest lucru se observă și pe un studiu realizat de yeParking, în perioada februarie – martie 2021, privind zonele cele mai solicitate de staționare de șoferii înscriși în aplicația noastră. Copou, zona cea ...
Read More »Întâlnește trecutul la Weekend-ul cu Artă și Antichități de la Palas!
Fiecare sfârșit de lună aduce în Palas Iași Weekend-ul de Artă și Antichități, unde expozanții propun obiecte care omagiază trecutul. În Atrium, pasionații își vor descoperi viitoarele piese de colecție, iar cei care sunt în căutarea mobilierului perfect cu siguranță îl vor găsi la Palas. Doamnele și domnișoarele sunt și ele așteptate cu bijuterii de purtat la ocazii speciale, dar ...
Read More »Taxele şi impozitele locale vor fi majorate, în acest an, doar cu rata inflaţiei
În acest an, Primăria Municipiului Iaşi nu va majora taxele şi impozitele locale decât cu indicele de inflaţie pe anul trecut, aşa cum prevede legea. Anunţul a fost făcut, astăzi, de primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Palatul Roznovanu. După cum a afirmat edilul, în acest an, taxele şi impozitele locale vor creşte, la Iaşi, cu 2,6%, ...
Read More »Acord de cooperare între Consiliul Județean Iași și Raionul Cernăuți din Ucraina
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, și președintele Consiliului Raional (CR) Cernăuți, din Ucraina, Ruslan Domnițak, au semnat, astăzi, la Cernăuți, un acord de cooperare între cele două unități administrativ-teritoriale. Acordul deschide noi posibilități de colaborare între județul Iași și raionul Cernăuți, în vederea implementării unor proiecte de dezvoltare, în beneficiul celor două comunități. Acțiunile de cooperare vizează economia, ...
Read More »Modernizarea şi extinderea depoului din Dacia, pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Consiliului Local
Pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Consiliului Local este inclus, printre altele, şi proiectul de hotărâre privind aprobarea temei de proiectare în vederea modernizării depoului de tramvaie din cartierul Dacia. “Este vorba despre două construcţii cu o suprafaţă totală de 5,5 hectare, care urmează să adăpostească, în final, un număr de 46 de tramvaie şi 62 de ...
Read More »