National

Cadrele medicale vor primi la timp drepturile salariale aferente lunii decembrie

Cadrele medicale vor primi la timp drepturile salariale aferente lunii decembrie, a dat asigurări marţi ministrul Sănătăţii, Victor Costache. „Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a vicepremierului Raluca Turcan, în care am discutat despre necesitatea unei rectificări bugetare pozitive pentru plata salariilor şi suplimentarea fondurilor Sănătăţii, astfel încât să nu existe ...

Read More »

Lege pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor. Legea prevede că lucrătorii expuşi la agenţi cancerigeni sau mutageni, la pulberi minerale pneumoconiogene vor beneficia de supravegherea stării de sănătate şi după încetarea acestei activităţi profesionale. Potrivit expunerii de motive a legii, „în cursul activităţii profesionale, ...

Read More »

Valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic specifice în această perioadă

Valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic specifice în această perioadă din an, mercurul din termometre urmând să atingă chiar şi 20 de grade Celsius pe durata următoarelor două săptămâni (11 – 24 noiembrie), în timp ce ploile anunţate vor fi, în general, slabe, cu caracter local, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni. În Banat, începând ...

Read More »

Orban: Primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost unul fără probleme, bine organizat

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost unul fără probleme, bine organizat, a declarat luni premierul Ludovic Orban. Acesta s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Autorităţii Electorale Permanente pentru a analiza modul în care s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale în turul întâi şi a fi evaluate măsurile necesare ...

Read More »

Ministerul de Externe va efectua o „analiză imediată” a alegerilor din străinătate

Ministerul de Externe va efectua o „analiză imediată” a alegerilor din străinătate în primul tur de scrutin, în vederea organizării celui de-al doilea tur, la finalul lunii. „Ministerul Afacerilor Externe va continua să ofere o atenţie deosebită organizării celui de-al doilea tur al alegerilor, în perioada 22-24 noiembrie. În acest sens, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus deja ca ...

Read More »

Ceremonii militare şi religioase vor fi organizate, luni, cu prilejul Zilei Veteranilor

Ceremonii militare şi religioase vor fi organizate, luni, cu prilejul Zilei Veteranilor, în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare care au executat misiuni în teatrele de operaţii. Activităţi similare vor avea loc şi la mormintele şi monumentele închinate sacrificiului şi eroismului militarilor români căzuţi în teatrele de operaţii, a anunţat MApN. În Capitală, de la ora 10,50, ...

Read More »

Rezultate provizorii: Klaus Iohannis (PNL) pe primul loc, cu 36,66%

Rezultatele provizorii după numărarea voturilor exprimate în 18.744 secţii din ţară la alegerile de duminică îl situează pe Klaus Iohannis (PNL) pe primul loc, cu 36,66%. Potrivit datelor furnizate de AEP, din cele 8.543.297 voturi valabil exprimate, candidatul PNL a obţinut 3.131.591. Pe poziţia a doua se situează Viorica Dăncilă (PSD) – 23,80% (2.033.106 voturi), apoi Dan Barna (USR PLUS) ...

Read More »

Mai mulţi secretari de stat şi subsecretari de stat, eliberaţi din funcţie de către Guvern

Premierul Ludovic Orban a semnat mai multe decizii de eliberare din funcţie pentru secretari de stat, subsecretari de stat şi secretarul general al Guvernului. Potrivit unei decizii publicate vineri în Monitorul Oficial, Toni Greblă a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar general al Guvernului, fiind înlocuit cu Antonel Tănase. Totodată, au fost eliberaţi din funcţie: * Gabriela Zoană ...

Read More »

Guvernul susţine întărirea şi dezvoltarea Parteneriatului strategic cu SUA

Prim-ministrul Ludovic Orban a avut vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Terri Sewell, membru al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, şi Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Executiv, cele două părţi au convenit aprofundarea şi dezvoltarea Parteneriatului strategic între România şi SUA în toate dimensiunile sale, cu accent ...

Read More »

Orban: Interesul şi obiectivul comun pe care-l avem este acela de a corela politicile guvernamentale cu cele ale BNR

Interesul şi obiectivul comun pe care îl avem este acela de a corela politicile guvernamentale cu politicile Băncii Naţionale, pentru a asigura echilibrele macroeconomice, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban, după consultările de la BNR. „Cu siguranţă a făcut o analiză a situaţiei economice, o analiză privitoare la deficite, la deficitul comercial, deficitul bugetar, o analiză privitoare la inflaţie şi ...

Read More »

Ministrul Muncii: În România sunt persoane care aşteaptă de cinci luni pensia

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, consideră că pensionarii sunt trataţi cu aroganţă şi cu lipsă de respect de angajaţii Caselor de Pensii şi dă asigurări că va încerca să găsească în cel mai scurt timp soluţii pentru a li se asigura servicii de calitate şi pentru a se reduce termenul de procesare a dosarelor de pensii cât mai aproape de cel ...

Read More »

SONDAJ: Trei din zece angajaţi români nu ar lucra niciodată pentru politicieni

Trei din zece angajaţi români nu ar lucra niciodată pentru politicieni, indiferent de suma care li s-ar oferi, în timp ce aproape jumătate ar accepta o ofertă de angajare venită de la un partid politic, însă cu anumite condiţii, arată rezultatele celui mai recent sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs. Astfel, întrebaţi dacă ar accepta o ofertă de ...

Read More »

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru: Modul de lucru al Casei de Pensii s-a oprit la anii ’60

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la infrastructura existentă la nivelul ministerului, făcând referire la softurile care gestionează sistemele de calcul pentru pensii şi salarii, unde există nenumărate probleme. „Tot ce înseamnă infrastructură pe baza căreia iei decizii cu privire la politicile salariale şi de pensii în acest minister are nenumărate probleme. La AJOFM ...

Read More »

Guvernul propune introducerea unei taxe pentru maşinile aflate la prima inmatriculare

Premierul Ludovic Orban spune că susţine introducerea unei taxe pentru autoturismele aflate la prima înmatriculare, taxă care ar trebui să ţin cont de cât de poluant este autovehiculul. Orban adăugă că nu se va introduce taxa decât atunci când se va ajunge la o soluţie agreată de Comisia Europeană. „Cred că ea trebuie să fie concepută ca taxă de poluare ...

Read More »

Orban: Dorim creşterea salariului minim, dar nu dorim ca aceasta să provoace consecinţe economice negative

Guvernul susţine creşterea salariului minim pe economie, dar nu doreşte ca aceasta să provoace ”consecinţe economice negative”, a afirmat, joi, premierul Ludovic Orban, care a afirmat că doreşte şi creşterea pensiilor şi a amintit că există un deficit la fondul de pensii de peste 2 miliarde de lei. „De două săptămâni, partidul care a fost pur şi simplu alungat de ...

Read More »