Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat joi, pentru Agerpres, că va înainta conducerii Parlamentului European un memoriu cu situaţia reală de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş şi va solicita sancţionarea disciplinară a europarlamentarului Laszlo Tokes, pentru declaraţiile făcute de acesta în plenul PE. „Având în vedere ultimele declaraţii ale lui Laszlo Tokes din Parlamentul ...
Read More »Politic
„Război” între PSD şi PMP pentru postul de preşedinte al CA al Spitalului „Sf. Spiridon”
Propunerea privind schimbarea din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” a consilierului local Violeta Găburici (PMP), înaintată de reprezentanţii PSD în şedinţa de joi, 31 ianuarie, a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, nu are niciun fundament legal, aceasta nerespectând nici regulamentul de funcţionare al legislativului local şi nici procedurile prevăzute ...
Read More »Codrin Ştefănescu: Decizia CAB privitoare la şeful SMAp, un lucru firesc; asta înseamnă legea
Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a afirmat, joi, că decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de a suspenda decretul de prelungire a mandatului şefului SMAp reprezintă „un lucru firesc”. „E un lucru normal, e un lucru firesc, asta înseamnă legea. Acum, încă o dată, toată România vede că printr-un decret abuziv, ilegal, neconstituţional Klaus Werner Iohannis a încercat să-şi ...
Read More »PSD: Unii confundă bugetul de stat cu bugetul de stat consolidat; e inacceptabil că îi mint pe cetăţeni
Liderii PSD susţin că bugetul comunităţilor locale va fi, în 2019, cel mai mare din istoria România şi, deşi înţeleg „mizele politice” ale celor care critică Guvernul pe acest subiect, consideră inacceptabil faptul că „îi mint pe cetăţenii care i-au votat”. „Aşa cum a spus preşedintele PSD, bugetul comunităţilor locale va fi în 2019 cel mai mare din istoria României ...
Read More »Cataramă: Declaraţia premierului privind adoptarea monedei euro în 2024, o gravă lipsă de patriotism
Preşedintele Dreptei Liberale Viorel Cataramă a acuzat că PSD-ALDE promovează, de când a venit la guvernare, o politică anti-naţională de distrugere a sectorului privat, iar declaraţia premierului Viorica Dăncilă privind adoptarea monedei euro până în 2024 denotă o gravă lipsă de patriotism. „De când au venit la guvernare, socialiştii grupaţi în PSD şi ALDE promovează o politică anti-naţională de ...
Read More »PSD Bucureşti a decis retragerea sprijinului politic lui Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei
PSD Bucureşti a decis retragerea sprijinului politic lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele PSD Bucureşti, Gabriel Mutu. „Astăzi, în şedinţa comitetului executiv al PSD Bucureşti, s-a decis retragerea sprijinului politic pentru colegul nostru. (…) Decizia a fost luată cu o majoritate extrem de mare, am avut doar cinci abţineri, deci, niciun ...
Read More »Gorghiu: Orice fost preşedinte al PNL ar trebui să se regăsească pe lista pentru europarlamentare
Senatorul liberal Alina Gorghiu consideră că toţi foştii preşedinţi ai PNL ar trebui să se regăsească, pe un loc eligibil, pe lista cu candidaţii pentru alegerile europarlamentare. „Orice fost preşedinte al PNL ar trebui să se regăsească pe această listă de europarlamentare. (…) Eu, pentru o listă cu Crin Antonescu, îmi voi da votul. Dacă ai fost o dată preşedinte ...
Read More »Dezbatere privind alegerile europarlamentare, organizată de femeile social democrate
Femeile social democrate organizează vineri, 1 februarie, de la ora 14.00, la Congress Hall din complexul Palas, dezbaterea ”Alegerile europene, oportunități și provocări”. La eveniment vor participa membri ai guvernului, parlamentari, reprezentante ale femeilor social democrate din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Tulcea, Vaslui şi Vrancea. “Temele abordate sunt legate de plasarea României în contextul ...
Read More »Alina Gorghiu, optimistă după demisia lui Tudose din PSD: Acum începe să se joace noua majoritate parlamentară
Senatorul PNL Alina Gorghiu a transmis marţi, după ce fostul premier Mihai Tudose a demisionat din PSD, că „acum începe să se joace noua majoritate parlamentară şi o moţiune de cenzură de succes, evident fără greşelile neforţate ale opoziţiei”. „Mihai Tudose demisionează azi din PSD. Unii ar spune „Bravo!”. Eu zic că e un gest salubru şi necesar. Nu comentez ...
Read More »Tăriceanu: Sâmbătă vom stabili calendarul pentru dezbaterea şi aprobarea bugetului în Parlament
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că cel mai probabil sâmbătă va fi convocată o şedinţă a Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului pentru a stabili calendarul de dezbatere şi aprobare a bugetului de stat pentru anul 2019. „Am făcut deja la nivelul Senatului convocarea sesiunii Senatului pentru data de 4 februarie. În această săptămână, sâmbătă ...
Read More »Fostul premier Mihai Tudose anunţă că a demisionat din PSD şi se alătură echipei Pro România
Fostul premier Mihai Tudose, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila, a anunţat, marţi, că a demisionat din PSD şi se va alătura echipei Pro România. „Acum 27 de ani am intrat în politică din dorinţa de a face ceva pentru Brăila şi pentru România. 27 de ani am fost membru PSD şi nu am precupeţit niciun efort pentru a ...
Read More »Kelemen Hunor: Nu am avut discuţii despre buget cu cei din coaliţia de guvernare; eu nu am văzut acest proiect
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că nu a avut discuţii despre bugetul pe 2019 cu reprezentanţii coaliţiei de guvernare, el precizând că, deocamdată, nici nu a văzut acest proiect de buget. „Încă nu am avut discuţii în acest an, nici despre buget, nici despre altceva. Ieri după-amiază, colegii mei au fost contactaţi, probabil că azi – mâine, când ...
Read More »Dacian Cioloş deschide lista candidaţilor PLUS la europarlamentare
Dacian Cioloş, Dragoş Pîslaru şi Dragoş Tudorache sunt primii trei candidaţi pe lista Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) pentru alegerile europarlamentare din luna mai, listă validată, duminică, la Consiliul Naţional al acestei formaţiuni politice. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul PLUS, procesul de selecţie şi ordinea pe listă au presupus trei etape. În prima etapă, primii 43 de candidaţi au ...
Read More »Ţuţuianu: În Pro România vor mai veni senatori, deputaţi, foşti miniştri, foşti europarlamentari
Senatorul Adrian Ţuţuianu, recent înscris în Pro România, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că în partid se vor mai înscrie, la începutul sesiunii parlamentare şi după, senatori, deputaţi, foşti miniştri şi foşti europarlamentari. ”Am văzut şi eu dimineaţă pe un site local că sunt candidat la europarlamentare. Eu nu ştiu treaba asta. Nu s-a discutat la ...
Read More »PSD acuză o creştere artificială a euro şi solicită BNR să asigure stabilitatea cursului de schimb
Social-democraţii au susţinut, într-o postare luni pe Facebook, că este artificială creşterea euro, întrebându-se ce măsuri ia Banca Naţională a României (BNR), care are obligaţia să asigure stabilitatea cursului de schimb şi să supravegheze sistemul bancar. „DACĂ NU EXISTĂ CAUZE NATURALE, ATUNCI CREŞTEREA EURO NU POATE FI DECÂT ARTIFICIALĂ. Dacă investiţiile străine au crescut şi au adus mai mulţi euro ...
Read More »