Numărul ieşenilor care şi-au plătit taxele şi impozitele locale a crescut față de anul trecut

ieseni platitoriNumărul ieșenilor care și-au plătit, în acest an, taxele și impozitele locale la ghișeele Direcției Economice și de Finanțe Publice Locale (DEFPL) este mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, potrivit reprezentanților Primăriei,  din totalul celor 231.464 de roluri active existente în evidenţa fiscală, dintre care 219.322 persoane fizice și 12.142 persoane juridice, în perioada 6 – 17 ianuarie 2014 s-au înregistrat plăţi la un număr de 21.963 de roluri (20.446 persoane fizice și, respectiv, 1.517 persoane juridice), față de numai 19.302 de roluri active, înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Din cele 21.963 de roluri cu plăţi, 30% dintre acestea, respectiv 6.576 roluri, înregistrează plăţi parţiale, iar 70%, (respectiv 15.387 roluri, înregistrează plăţi integrale. ”În situaţia de evidenţă existentă la data 20 ianuarie 2014 au primit parole pentru accesarea programului informatic fiscal, cât şi pentru efectuarea plăţilor electronice, un număr de 1.380 de contribuabili, din care 1.317 persoane fizice şi 63 persoane juridice, iar din acestea 55 de solicitări s-au înregistrat în anul 2014”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei municipiului Iași.  În anul 2013 s-au efectuat 870 de plăţi electronice, din care 845 persoane fizice şi 25 persoane juridice, iar în perioada 6 – 17 ianuarie 2014 deja au fost efectuate 70 de plăţi electronice (64 persoane fizice şi șase persoane juridice). În această perioadă s-au acordat bonificaţii pentru plata integrală a obligaţiilor aferente anului 2014 la un numar de 11.720 contribuabili, dintre care 11.599 persoane fizice și 121 persoane juridice, în cuantum de 82.341 lei, din care 79.406 persoane fizice și 2.935 persoane juridice.  Referitor la încasările în numerar, dar și la cele cu cardul prin P.O.S, reprezentanții Direcției Economice și de Finanțe Publice Iași au precizat că în prima decadă a lunii ianuarie 2014 s-au eliberat 27.701 documente de plată, faţă de 25.585 eliberate în aceeaşi perioadă a anului trecut şi s-a încasat suma de 4.039.217 lei, faţă de 3.364.903 lei încasată la începutul anului 2013. Per ansamblu, încasările la buget din taxele și impozitele locale, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se situează uşor peste nivelul din 2013, iar la încasările referitoare la principalele impozite locale, acestea sunt peste cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. (E.M.)