Adomniţei: Nu există nicio presiune din teritoriu asupra lui Crin Antonescu să rămânem la guvernare

Vicepreşedintele PNL Cristian Adomniţei susţine că nu există nicio presiune din teritoriu asupra lui Crin Antonescu privind rămânerea PNL la guvernare, adăugând că nu ştie dacă USL va mai rezista. El a declarat, duminică, în cadrul conferinţei municipale a PNL Iaşi, în faţa câtorva sute de membri liberali, că nu există presiuni din teritoriu asupra liderului PNL, Crin Antonescu, pentru menţinerea liberalilor la guvernare.”Dacă oameni din PSD cred că există o presiune a teritoriului asupra lui Crin Antonescu să rămânem la guvernare, atunci o spun clar: «Nu există»”, a spus Adomniţei, el fiind aplaudat de cei prezenţi în sală.Cristian Adomniţei a mai afirmat că aude des în ultimele zile formula «Câinele nu pleacă de la măcelărie»,  acesta îndemnându-şi colegii de partid să răspundă tot printr-o întrebare, respectiv: «Care măcelărie?».”Banii sunt puţini, oamenii care ne-au ales au aşteptări mari şi nu ai voie să eşuezi. Repet, nu există presiune pe Crin Antonescu să stăm cu orice preţ la guvernare, indiferent ce vor aliaţii noştri”, a spus Adomniţei.Vicepreşedintele liberal a mai afirmat că PNL este cel care decide dacă este cazul să schimbe un ministru sau mai mulţi şi că nimeni nu are dreptul să se amestece în această chestiune.”Dacă cineva denunţă dreptul PNL de a decide, atunci este rea-credinţă şi un semn că are altă agendă”, a spus Adomniţei.