EVENIMENTE DE MOȘ NICOLAE, ÎN ACEST WEEK-END, LA IULIUS MALL

Iulius Mall (3)În aşteptarea lui Moş Nicolae, cei mici şi cei mari sunt invitaţi să îşi petreacă timpul liber la IULIUS MALL IAȘI. Aici vor avea parte de un atelier de creaţie, un festival de datini şi tradiţii, o competiţie de şah şi un târg handmade.

 

Până duminică, 7 decembrie inclusiv, cei aflaţi în căutarea unor idei de cadouri originale şi unicat pot găsi exact ceea ce îşi doresc la Târgul Handmade de Moş Nicolae. Târgul, organizat la parterul IULIUS MALL, reuneşte talentaţi artizani handmade care au creat pentru această ocazie sute de daruri speciale. Globuri pictate, ornamente de brad, cercei, brăţări, broşe, inele,genţi, tablouri şi articole decorative, din piele, lemn, dantelă, porţelan, sticlă sau ingrediente naturale se numară printre produsele realizate manual, cu multă migală, de artişti.

 

Sâmbătă, de Moș Nicolae, zeci de copii de grădiniţă vor urca pe scena de la parterul mall-ului şi îi vor încânta pe părinţi şi bunici cu cele mai frumoase colinde şi obiceiuri de iarnă. Cea de-a X-a ediţie a Festivalului „Iarna pe uliţă” va avea loc întreorele 10.00 – 13.00 şi este organizat de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 din Iaşi.

 

Tot sâmbătă, prichindeii au ocazia să se joace şi să creeze în acelaşi timp. De la ora 11.00, copiii sunt aşteptaţi la etajul doi al IULIUS MALL cu o nouă provocare distractivă: să realizeze rame foto din creioane, cu motive de Crăciun şi în culorile îndrăgitei sărbători de iarnă. Ramele vor fi decorate cu împletituri, motocei, fundiţe şi steluțe. Materialele necesare, ramele foto şi creioanele colorate vor fi făcute cadou de IULIUS MALL, iar lecţiile vor fi oferite de specialiştii clubului „Flori de portocal”.Participarea este gratuită. Detalii și înscrieri la: 0740/574.524, ateliere.copii@gmail.com sau client.is@iuliusmall.com, 0232/ 208 500.

 

Pe 6 şi 7 decembrie, IULIUS MALL găzduieşte competiţia „Cupa Moş Nicolae la Șah”. Concursul, care se adresează copiilor cu vârsta până în 12 ani, va începe la ora 16.00 în ambele zile şi va avea loc la etajul doi al mall-ului.

 

Departament PR

W: www.iuliusmall.com

E: pr@iuliusmall.com