Ioan Mircea Pașcu: Anexarea ilegală a Crimeii rămâne cea mai mare provocare în criza din Ucraina

Anexarea ilegală a Crimeii reprezintă cea mai mare provocare, atât legală, cât și militară a întregii crize din Ucraina, a declarat miercuri, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, europarlamentarul român Ioan Mircea Pașcu (PSD), vicepreședinte al Parlamentului European, informează joi un comunicat de presă.

Intervenția europarlamentarului social-democrat, care este cosemnatar al rezoluției comune a Parlamentului European privind situația din Ucraina, a avut loc în cadrul dezbaterii dedicate situației din Ucraina, desfășurată în prezența Înaltului Reprezentat al Uniunii pentru politică externă și de securitate, Federica Mogherini.

„În pofida faptului că Ucraina este teatrul de conflict între forțele guvernamentale și rebelii sprijiniți de Rusia, anexarea ilegală a Crimeii, din luna martie a anului trecut, rămâne cel mai îngrijorător aspect al întregii crize ucrainene. Granițele din Europa au fost modificate prin forță, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial. Mai mult, prin această anexare ilegală, Rusia a venit mai aproape de NATO cu sute de kilometri, fiind capabilă să lovească teritoriul NATO în adâncime, folosind sisteme de armament cu rază lungă de acțiune, dislocate în peninsula.

Dacă integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei pot fi restaurate în regiunea de est a țării, cu condiția retragerii forțelor rusești, Crimeea rămâne cea mai mare provocare, atât din punct de vedere legal, cât și militar. Această provocare va trebui
abordată și politic”, a mai spus Ioan Mircea Pașcu.