Durerea lombara, principala cauza de prezentare intr-un cabinet medical

Durerea lombaraDurerea lombară este acea durere cunoscută în popor ca „durerea de șale sau durerea de mijloc”. Durerea lombară este o afecțiune destul de frecventă, durere ce se întâlneşte la peste 80% din populație. Durerea lombară este principala cauză de prezentare într-un cabinet medical. Durerea lombară, în funcție de durata de manifestare se împarte în durere lombară acută și durere lombară cronică. Durerea acută este acea durere care se întinde pe o perioadă de patru săptămâni, în timp ce durerea cronică durează peste trei luni ducând în final la depresie.

„Cauzele durerii lombare sunt multiple. Când un pacient vine cu o durere de spate trebuie să se vadă dacă este o durere strict legată de coloana vertebrală sau este o durere de spate iradiată de la nivelul organelor interne. De multe ori poate fi vorba despre o patologie renală și durerea să fie referată în spate sau o suferință pancreatică și pacientul să acuze dureri lombare”, a declarat prof. univ. dr. Ruxandra Ionescu, șeful Departamentului de Medicină Internă și Reumatologie, Spitalul „Sf. Maria”, într-un interviu pentru Sănătatea TV. În această situație trebuie să se facă diferența între durerea inflamatoare și durerea mecanică.

Potrivit specialistului, durerea mecanică este cea mai frecventă cauză de durere lombară și are legătură cu anomaliile anatomice și funcționale care survin la nivelul coloanei vertebrale. Durerea mecanică survine în timpul zilei ca urmare a depunerii unui efort fizic mai mare, însă poate fi ameliorată prin repaus. Durerea de cauză inflamatoare, este acea durere cronică care se întinde pe durata a mai multe luni. Această durere apare pe timpul nopții în special la persoanele tinere. De asemenea, durerea de cauză inflamatoare apare în contextul unor boli inflamatorii reumatice care afectează coloana, cum ar fi spondilita anchilozantă, potrivit prof. univ. dr. Ruxandra Ionescu.

Apariția durerii lombare determină necesitatea consultării unui medic specialist. În acest context trebuie făcut un diagnostic diferențial al durerii lombare, pentru a stabili cauza durerii, dar și tratamentul ulterior, adecvat durerii. Primul pas în diferențierea durerii de cauză inflamatoare de durerea mecanică constă în efectuarea testelor de inflamație (ex. într-o hernie de disc, testele de inflamație sunt în limite normale). Pentru a stabili diagnosticul de durere lombară de cauză mecanică, medicul specialist se folosește de radiografia de coloană, de RMN sau chiar de o tomografie computerizată. Însă pentru a stabili diagnosticul de durere lombară de cauză inflamatoare, pacientul este supus unor radiografii de bazin sau rezonanței magnetice nucleare.

Tratamentul se face în funcție de diagnostic. Astfel că pentru durerea lombară de cauză mecanică tratamentul constă în administrarea unor medicamente care să reducă inflamația, durerea și care să relaxeze musculatura. Tratamentul durerilor inflamatoare constă în terapii biologice cu efecte foarte bune, care stopează procesul inflamator și care redau mobilitatea pacienților. Intervențiile chirurgicale sunt justificate în situația în care apare o compresie foarte mare pe rădăcinile nervoase sau atunci când pacientul a făcut un tratament medicamentos intensiv și nu a cedat durerea. De asemenea, intervenția chirurgicală este recomandată și în situația în care apare așa numitul sindrom coadă de cal. Indiferent că s-a intervenit chirurgical sau medicamentos, pacientul trebuie să urmeze un program de recuperare. În acest context medicul specialist recomandă kinetoterapia.