Solidaritatea Sanitară cere constituirea unui fond destinat plății salariilor tăiate în sectorul bugetar

Solidaritatea SanitarăFederația Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului și Parlamentului constituirea unui fond special destinat plății salariilor tăiate în sectorul bugetar în timpul guvernării Boc, Direcția Națională Anticorupție (DNA) și instanțele de judecată urmând să alimenteze acest cont cu sumele recuperate în cadrul proceselor de corupție, se arată într-un comunicat remis joi.’Despăgubirea celor care au suferit pierderea unor venituri considerabile, în condițiile în care banii de la buget se scurgeau în mod ilegal în buzunarele private, constituie un gest de normalitate socială, având și un puternic rol preventiv. În felul acesta, salariații păgubiți ar fi constituiți de facto parte civilă în procesele penale care au ca obiect sumele furate din bugetul de stat de către cei vinovați’, se arată în comunicatul citat. Organizația sindicală consideră, totodată, că este necesară refacerea tuturor instituțiilor care aveau menirea să vegheze la apărarea statului social, inclusiv întreaga structură de dialog social. ‘Întreaga politică îndreptată împotriva statului social în ultimii 6 ani a avut ca principal obiectiv conectarea în mod ilegal a unor interese private la banul public, respectiv afacerile pe seama statului. Este evident acum pentru toți cetățenii României că atacul desfășurat în toți acești ani împotriva sindicatelor, în calitatea lor de parteneri de dialog, a avut ca scop înlăturarea rolului lor de control a modului de cheltuire a banului public. În acest context, considerăm necesară refacerea tuturor instituțiilor care aveau menirea să vegheze la apărarea statului social, inclusiv întreaga structură de dialog social’, se mai spune în comunicat.