Tot mai mulți turiști vizitează Iașul

tot mai multiÎn luna ianuarie 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din județul Iași au înregistrat o creştere de 14,8%, iar înnoptările au înregistrat o creştere de 5,3%. Potrivit reprezentanților Direcției Județene de Statistică (DJS), sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2015 au însumat 11.825 persoane, în creştere cu 14,8% faţă de cele din luna ianuarie 2014. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna ianuarie 2015, 86,2% din numărul total de sosiri (10.190 persoane), în timp ce turiştii străini au reprezentat 13,8% (1.635 persoane); turiştii străini provin în proporţie de 87,4% din ţări situate în Europa. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2015 au însumat 20.400, în creştere cu 5,3% faţă de luna ianuarie 2014, durata medie a cazării în structurile de primire turistică fiind de 1,73 zile (1,58 zile turişti români, respectiv 2,62 zile turişti străini). Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2015 a fost de 18,5% pe total structuri de cazare turistică, mai mic cu 1,7% decât cel din luna ianuarie 2014 (20,2%). Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicaţi indici de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2015   s-au înregistrat la hoteluri (21,2%) şi hosteluri (18,7%). (E.M.)