Cinci sute de mii de cetăţeni moldoveni au călătorit în spaţiul Schengen de la eliminarea vizelor

schengenAproximativ 500.000 de cetăţeni moldoveni, inclusiv din regiunea transnistreană, au intrat în spaţiul Schengen de la liberalizarea regimului de vize în urmă cu un an, a declarat luni ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, relatează site-ul Unimedia.info.Liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni în Uniunea Europeană a fost un succes remarcabil pentru Republica Moldova, fiind prima ţară din Parteneriatul Estic (PaE) care beneficiază de acest drept, au apreciat, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul moldovean al Afacerilor Externe, Natalia Gherman, şi şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, cu ocazia împlinirii unui an de la eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni.Potrivit ministrului de Externe, pe parcursul acestui an aproximativ 500.000 de cetăţeni moldoveni au intrat în spaţiul Schengen, inclusiv cei din regiunea transnistreană, iar riscul migraţional din partea Republicii Moldova este în continuare unul mic.”Solicitările pentru paşapoartele biometrice sunt în creştere, inclusiv pentru cetăţenii din stânga Nistrului. Şaptezeci şi cinci de mii de cetăţeni rezidenţi transnistreni au aplicat şi au primit paşaportul biometric. Totuşi, nicio referinţă statistică nu poate reflecta bucuria cetăţenilor din Republica Moldova care şi-au revăzut familiile plecate peste hotare. Noi continuăm să fim un partener responsabil (…), deja împărtăşind din experienţa acumulată pentru ţările din PaE care merg pe acelaşi drum”, a declarat Gherman. Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, a felicitat cetăţenii moldoveni pentru acestă posibilitate de a călători fără vize în spaţiul UE şi a mulţumit autorităţilor din Republica Moldova pentru campania de informare privind oportunităţile regimului liberalizat de vize.Moldovenii pot călători, din 28 aprilie 2014, fără vize în spaţiul european pentru o perioadă de scurtă şedere (90 de zile pe parcursul a şase luni). Doar în primele şase luni, până pe 28 octombrie 2014, 297.178 de cetăţeni moldoveni au beneficiat de regimul liberalizat de vize.