Deputatul Mihai Sturzu: CNA e o instituție politizată; răspunsul este schimbarea Legii audiovizualului

Deputatul Mihai SturzuDeputatul social-democrat Mihai Sturzu le-a scris parlamentarilor pe tema Consiliului Național al Audiovizualului, afirmând între altele că ceea ce se întâmplă de la o vreme în CNA „are toate datele unui reality-show de succes”, această instituție fiind una politizată. „Motivul pentru care vă scriu această scrisoare este că eu, Mihai Sturzu, de câțiva ani politician și membru al Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaților — dar, mai ales, fost realizator a nenumărate emisiuni TV de succes împreună cu prietenii mei din trupa Hi-Q—, încep să fiu invidios pe membrii Consiliului Național al Audiovizualului. Ceea ce se întâmplă de la o vreme în CNA are toate datele unui reality show de succes. Până acum câteva luni, am avut acuzații reciproce, acolo unde trebuia să avem decizii. Președinta CNA, numită de partidul meu, s-a războit cu membrii numiți de opoziție, pe diferite teme, dar în ședință nu s-au strâns niciodată suficienți membri încât să aibă cvorumul care poate duce la vot și decizii”, se arată în scrisoarea deputatului PSD. El arată că, la sfârșitul anului trecut, Parlamentul a numit doi noi membri ai CNA, „în speranța că mașinăria se va debloca și CNA-ul va putea să ia hotărârile necesare pentru o televiziune mai bună, într-o piață în care partizanatul politic și loviturile sub centură sunt de găsit pe majoritatea posturilor TV, afiliate și la o parte, și la alta a spectrului politic”. „Din păcate nu a fost așa. După schimbarea de componență, am ajuns într-o etapă superioară a reality show-ului, la lipit scrisori ironice pe ușă și chemat poliția. Dacă realitatea televiziunilor noastre nu ne-ar bate cu degetul în ecran, de cealaltă parte a acestuia, aș spune chiar că lucrurile care se întâmplă la CNA încep să semene chiar a serial de comedie, mult mai mult decât a reality show. În acest punct, știu bine că pe capul meu vor începe să cadă acuze referitoare la Partidul Social Democrat, din care fac parte. Guvernul PSD este cel care a numit-o pe Laura Georgescu în fruntea CNA. Membrii desemnați de PSD au fost cei care s-au războit cu membrii desemnați de PDL sau PNL. Mi-ar fi ușor să intru în logica de zi cu zi a meciurilor politice din România și să răspund: „Da, dar membrii desemnați de PDL/PNL au făcut și au dres…”. N-o să vă spun asta. O să vă spun că aveți dreptate. Problema CNA este că e politizat. Nu de PSD, sau de PNL, sau de PDL. Este politizat prin însăși alcătuirea lui”, scrie Sturzu. În opinia acestuia, răspunsul se găsește într-o schimbare a Legii Audiovizualului, cea care stabilește, printre altele, și componența CNA. „Cum trebuie schimbată legea? (…) Nu știu cum am putea face o Lege a Audiovizualului care să legitimeze membrii CNA-ului românesc ca în Franța, SUA sau Marea Britanie, unde procesul creează o compoziție funcțională, coerentă și mai greu de criticat a forurilor audiovizuale. În România, dată fiind ruptura dintre clasa politică și diferitele segmente profesionale sau de altă natură ale societății, stau și mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine să oferim puteri sporite actorilor din piața audiovizuală, adică să facem un CNA compus din reprezentanții televiziunilor cu audiență semnificativă. (…) Nu am o opinie definitivă în toate aceste chestiuni, dar știu că problema CNA e politizarea și politizarea provine de la lege”, a argumentat Mihai Sturzu. El a anunțat în context că, prin această scrisoare deschisă, se pune la dispoziția tuturor celor interesați pentru o modificare a Legii Audiovizualului care să facă din CNA o autoritate competentă, funcțională „și nu un subiect de presă, și nici un serial de comedie”.