Monthly Archives: iunie 2015

Liderul deputaţilor PSD a cerut declararea „nealegerii” judecătorului CC Ştefan Minea

Liderul grupului PSD Marian Neacşu a solicitat, luni, Biroului Permanent adoptarea de către Cameră a unei hotărâri prin care judecătorul Ştefan Minea să fie declarat neales la Curtea Constituţională, pe motiv că acum patru ani a fost ales „ilegal” şi să se treacă la alegerea unui nou judecător.Biroul Permanent a analizat această solicitare, dar şi faptul că „membrii Comisiei juridice ...

Read More »

Rata şomajului a crescut în luna mai la 7,1%

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost în luna mai de 7,1%, mai mare cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi cu 0,3 puncte faţă de nivelul înregistrat în mai 2014, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).”Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna mai din anul curent este de 646 mii persoane, ...

Read More »

Noi DEZVĂLUIRI privind spionajul american: NSA a spionat contracte franceze de export

Sistemul de interceptare creat de către Statele Unite pentru a spiona Franţa a permis colectarea de informaţii despre afacerile economice la cel mai înalt nivel al statului, în special despre contracte de export, scriau în ediţiile de luni Libération şi Mediapart, relatează Reuters online.Cele două publicaţii difuzează o nouă serie de documente dezvăluite de către site-ul WikiLeaks, potrivit cărora foştii ...

Read More »

Guvernul vrea să limiteze arestul la domiciliu la 30 zile, iar în faza de judecată la 60 zile – surse

Guvernul vrea să limiteze, prin ordonanţă de urgenţă, durata arestului la domiciliu la 30 de zile în faza de urmărire penală şi la cel mult 60 de zile în procedură de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Modificarea a fost pregătită sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea 135/2010 privind ...

Read More »

Cel puțin 30 de morți după prăbușirea unui avion militar în Sumatra

Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața după ce un avion militar indonezian s-a prăbușit marți într-o zonă rezidențială din orașul Medan, în nordul insulei Sumatra, și a fost cuprins de flăcări, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, informează Reuters. Potrivit unei surse militare, avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, peste un hotel și mai multe case. ...

Read More »

Înscrisurile aflate în posesia avocaţilor sunt exceptate de la ridicare, sechestrare, confiscare

Proiectul de lege privitor la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost adoptat luni în plenul Senatului, cu 85 de voturi „pentru”, 41 de voturi „împotrivă” şi două abţineri. Proiectul de lege exceptează înscrisurile, suporturile de sunet, imagine şi date, precum şi imaginile şi alte reprezentări aflate în posesia avocatului de la ridicare, sechestrare sau confiscare.Însă, dacă avocatul este ...

Read More »

Tsipras îi îndeamnă pe greci să voteze „nu” la referendumul de duminică şi ameninţă cu demisia

Referendumul de duminică are ca obiectiv prelungirea negocierilor Greciei cu creditorii săi şi nu ieşirea din zona euro, a declarat luni Alexis Tsipras, transmiţându-le grecilor că dacă se pronunţă pentru austeritate să nu se bazeze pe el pentru aplicarea acestor politici, relatează Reuters online.Într-o declaraţie pentru televiziunea de stat, premierul grec şi-a îndemnat compatrioţii să voteze masiv „nu”, subliniind că ...

Read More »

O femeie din Emirate, condamnată la moarte pentru uciderea unei americance de origine română

O femeie din Emirate a fost condamnată la moarte luni de un tribunal din Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru uciderea unei educatoare americane de origine română în decembrie, informează media locale citate marți de Reuters. Educatoarea, numită Ibolya Ryan, mama unor gemeni în vârstă de 11 ani, a fost înjunghiată mortal în toaleta unui mall din Abu Dhabi. Ziarul de ...

Read More »

Crin Antonescu: Nu voi participa la votul pentru Ungureanu la şefia SIE. E o decizie personală

Senatorul PNL Crin Antonescu, fost preşedinte al partidului, spune că nu va participa la votul de marţi din Parlament pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, el precizând că este o decizie personală, pe care nu a discutat-o în partid şi pe care şi-o asumă.Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, la Digi 24, că ...

Read More »

Rusia va oferi sprijin regimului din Siria

Rusia a promis regimului Bashar al-Assad asistenţă politică, economică şi militară, afirmă ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem, citat de site-ul israelian Ynetnews.”Am primit o promisiune de ajutor pentru Siria – la nivel politic, economic şi militar”, a declarat Walid al-Moualem, la Moscova, după întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.Preşedintele Rusiei a dat asigurări că nu ...

Read More »

Cutremur cu magnitudinea de 4 grade în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs marţi, la ora 01.20, în zona Vrancea, la adâncimea de 21 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).Seismul a avut intensitatea III în zona epicentrală, iar oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Adjud (opt kilometri), Mărăşeşti (18 de kilometri), Tecuci (28 de kilometri), Focşani ...

Read More »

Constantin: Până acum s-au depus cereri pentru 9,5 milioane de hectare;”dezastrul” nu este chiar atât de mare

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat, luni, în plenul Camerei Deputaților că până în prezent au fost depuse cereri de plată pentru 9,5 milioane de hectare, iar „dezastrul” semnalat de opoziție nu este „chiar atât de mare”, în condițiile în care anul trecut au fost depuse cereri pentru 9,8 milioane hectare. „Până în momentul de față s-au depus cereri pentru ...

Read More »

În România, prioritară ar fi investiția într-o reformă administrativă, dar și în sănătate, educație, susține ambasadorul Franței

România are nevoi foarte mari de investiții publice iar prioritară ar fi investiția într-o reformă administrativă, pentru că aceasta dă continuitate, însă sunt importante și investițiile în sănătate, educație și autostrăzi, susține ambasadorul Franței în România, Francois Saint Paul. „Investitorii francezi doresc să investească în România deoarece cred în viitorul acestei țări. Doresc să investească pentru a construi un parteneriat ...

Read More »

MEN: 74 de elevi au fost eliminați de la proba scrisă de Limba și literatura română – bacalaureat 2015

74 de elevi au fost eliminați de la proba scrisă de Limba și literatura română – bacalaureat 2015 – pentru fraudă sau tentativă de fraudă, informează un comunicat al MEN transmis luni AGERPRES. Potrivit sursei citate, dintre cei 155.321 de absolvenți de clasa a XII-a care s-au înscris pentru susținerea probei s-au prezentat 149.305 (96,13%). ”Procentul este superior celui din ...

Read More »

Yemen: 28 de morți într-un atentat la Sanaa revendicat de Statul Islamic

Cel puțin 28 de persoane, printre care opt femei, au fost ucise într-un atentat comis în cursul nopții de luni spre marți asupra locuinței din Sanaa a doi frați, lideri ai rebelilor șiiți houthi, a anunțat o sursă medicală, potrivit AFP. Atentatul, cu mașină capcană, a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (SI) într-un comunicat dat publicității pe internet. Potrivit ...

Read More »