Natalia Gherman: „Serviciul Fiscal de Stat are rolul de a readuce încrederea societăţii în instituţiile financiare”

Natalia-GhermanPrim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a participat la aniversarea a 25-a de la înfiinţarea Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul  comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.„Vă mulţumesc pentru efortul pe care îl depuneţi în gestionarea unui sector foarte important al serviciului public de stat. Un sistem fiscal bine organizat şi eficient administrat constituie o premisă indispensabilă pentru ca economia naţională să se racordeze la standardele europene”, a spus Prim-ministrul interimar în mesajul de felicitare.Natalia Gherman a încurajat angajaţii din sectorul fiscal să implementeze politici performante, moderne, după modelul ţărilor europene, astfel încît Serviciul Fiscal de Stat să fie perceput ca o instituţie prietenoasă contribuabililor, cu un spectru larg de servicii electronice prestate, care vor contribui inclusiv la îmbunătăţirea mediului de afaceri din Republica Moldova.„Serviciul Fiscal de Stat, are rolul, de rînd cu alte instituţii, de a readuce încrederea societăţii în instituţiile financiare”, a mai precizat Prim-ministrul interimar.