Grecia: Reprezentanții creditorilor la Atena săptămâna viitoare

grecia-recesiune-shutterstockEchipele tehnice ale creditorilor Greciei (UE, BCE și FMI) ar urma să înceapă să sosească la Atena în acest weekend, dar șefii misiunilor nu vor ajunge până joi, a anunțat sâmbătă seară o sursă din Ministerul grec al Finanțelor, citată de AFP.Discuțiile „vor începe marți” între echipele tehnice și responsabilii greci pentru finalizarea acordului privind un nou împrumut internațional pentru țară, a declarat această sursă.Șefii misiunii creditorilor „vor întârzia una sau două zile” și vor fi la Atena până joi, a precizat această sursă.Cu câteva ore înainte, aceeași sursă a declarat pentru AFP că Declan Costello, de la Comisia Europeană, Rasmus Ruffer, de la Banca Centrală Europeană (BCE), Delia Velculescu, de la Fondul Monetar Internațional (FMI), și Nicola Giammarioli, responsabil al Mecanismului European de Stabilitate (MES), vor ajunge la Atena în acest weekend.”Întârzierea șefilor de misiune se datorează unor motive tehnice și nu din motive politice sau diplomatice”, a explicat această sursă, care nu a oferit mai multe informații cu privire la locul întâlnirilor.Sâmbătă dimineață, un purtător de cuvânt al Comisiei nu a dorit să confirme data exactă a sosirii reprezentanților creditorilor la Atena, declarând doar că ei se vor duce acolo „în zilele următoare”, amintește France Presse.Discuțiile au ca scop să finalizeze noul împrumut pe trei ani pentru Grecia, de peste 82 de miliarde de euro, convenit la 13 iulie între liderii țărilor din zona euro după negocieri dureroase.Atena și Bruxelles-ul doresc ca această negociere să se termine până în „a doua jumătate a lunii august”. Grecia, rămasă fără lichidități, trebuie să ramburseze 3,19 miliarde de euro BCE la 20 august și apoi 1,5 miliarde FMI în septembrie.A trecut mai mult de un an de când responsabilii UE, BCE și FMI — „troica” de multe ori urâtă de greci — nu s-au mai dus în Grecia.