Criminalii din romanele Agathei Christie, identificaţi cu ajutorul unei formule matematice

agatha-chrstie-1467344cCriminalii din romanele scrise de Agatha Christie pot fi identificaţi cu ajutorul unei formule matematice, potrivit unui studiu realizat de o echipă de experţi britanici.În contextul în care Marea Britanie se pregăteşte să marcheze 125 de ani de la naşterea scriitoarei Agatha Christie, supranumită „regina romanelor poliţiste”, Dominique Jeannerod, cercetător la Universitatea Queen din Belfast, James Berthnal, cercetător la Universitatea Exetzer, şi analistul de baze de date Brett Jacob au încercat să găsească un răspuns pentru întrebarea care a obsedat milioane de cititori din lumea întreagă ai romanelor scrise de renumita romancieră: „Cine este criminalul?”.Potrivit The Guardian, postul de televiziune UKTV a comandat acest studiu pentru a marca lansarea programului „Agatha Christie Hour”, ce va fi difuzat în fiecare zi, începând de luni, de la ora locală 20.00, timp de două săptămâni, informează site-ul slate.fr.Studiul a fost realizat pe 27 dintre cele 83 de romane publicate de prolifica scriitoare britanică, iar printre volumele analizate s-au aflat celebrele romane poliţiste „Crima din Orient Express” şi „Moarte pe Nil”.”Am adunat date diverse, inclusiv numărul de menţionări ale vinovaţilor per capitol, o «analiză a sentimentelor» asociate menţionărilor vinovaţilor, menţionările referitoare la mijloacele de transport folosite, locul crimei, modus operandi şi mai multe referinţe încrucişate cu alte concepte-cheie ale romanelor”, a precizat Dominique Jeannerod.Şi se pare că Agatha Christie urma în realizarea intrigilor din romanele sale un model bine definit, în special în ceea ce priveşte sexul asasinului, motivaţiile sale şi cauza morţii victimei. Astfel, dacă vinovatul era o femeie, descrierea ei era realizată mai degrabă într-o manieră negativă, în timp ce descrierea era neutră sau chiar pozitivă dacă asasinul era bărbat.