Prezență românească în premieră la Festivalul „Paz y Libertad” din Columbia

picioroangeAsociația Pe Picioroange din Sibiu va reprezenta, în premieră, România la cea de a X-a ediție a Festivalului Encuentro Internacional de Zanqueros „Paz y Libertad” din Columbia. Potrivit unui comunicat al asociației, transmis miercuri AGERPRES, în cadrul spectacolului „Izvor de tradiții românești revărsat în ținutul columbian”, susținut de Carmen Stroia și Liviu Bledea, va fi conturat „un tablou al neamului românesc, prin datini, muzică și costume tradiționale care încununează istoria culturii noastre”. Intitulat „Prezență românească în cadrul celei de a X-a ediții a Festivalului Encuentro Internacional de Zanqueros ‘Paz y Libertad'”, proiectul este derulat cu sprijinul financiar al ICR, care le asigură membrilor asociației transportul internațional cu avionul. Festivalul Encuentro Internacional de Zanqueros „Paz y Libertad” se desfășoară în perioada 14 — 17 august în Neiva, Huila (Columbia), reunind în fiecare an artiști din toate colțurile lumii, care caută să epateze prin acrobații efectuate exclusiv pe picioroange.