Doi ex-consilieri ai lui Vlad Filat, angajați la una dintre companiile ce oferă cele mai mari salarii din SUA

FilatDoi ex-consilieri ai fostului premier Vlad Filat dețin joburi la una dintre companiile ce oferă cele mai mari salarii din Statele Unite ale Americii, scrie tribuna.md. Compania de consultanță „McKinsey&Co”, unde activează cei doi moldoveni, se află pe locul 11 din 15 în topul companiilor care oferă cele mai mari salarii din SUA. Astfel, salariul mediu pe an al unui angajat este de 125 mii dolari SUA.Unul dintre moldovenii care activează în această companie, filiala din Amsterdam, Olanda, începînd cu anul 2006, este Dumitru Dediu, care în prezent este Asociat Principal (Associate Principal at McKinsey & Company). Dediu a absolvit Universitatea Erasmus, dar și Universitatea din Pennsylvania. În anul 2011, Dediu a fost consilier al Premierului.Un alt angajat al aceleiași companii, dar a filialei din București, România, este Doina Cebotari, ex-șefă a Echipei de atragere a investițiilor străine în R. Moldova de pe lîngă Prim-ministru (martie 2011 – august 2012). Doina Cebotari are funcția de Manager junior (Junior Engagement Manager at McKinsey & Company).Precizăm că oficiul central al companiei se află în New York. În total compania are peste 17 mii de angajați în toată lumea.