Valeriu Streleț: „După un an de la implementarea Acordului de Asociere sînt bucuros să constat că avem şi realizări

streletPrim-ministrul Valeriu Streleț și vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, au susținut astăzi o conferință de presă comună, în care au vorbit despre restanțele, realizările și prioritățile Guvernului ce ţin de punerea în practică a Acordului de Asociere, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.Valeriu Streleț a menţionat că la învestirea în funcţie a identificat un număr de acţiuni planificate pentru a fi implementate în 2014 şi 2015, și care nu au fost îndeplinite. „Unele restanţe îşi găsesc lesne explicaţia prin lipsa unui Guvern şi Parlament funcţional. Astfel, în domeniul reformei administraţiei publice, energeticii, mediului sau standardizării am avut un set de acte normative şi legislative, care nu au putut fi adoptate. Dar există și restanţe care nu pot fi argumentate sau justificate atît de simplu. Mă refer aici la cele trei sectoare semnalate drept problematice şi de partenerii noştri europeni: combaterea corupţiei, reforma justiţiei şi stabilitatea financiar-bancară”, a adăugat Prim-ministrul.În context, Valeriu Streleț a subliniat că Guvernul a revizuit Planul Național de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE, astfel încît Republica Moldova să-și continue parcursul european, conform prevederilor. Printre prioritățile Guvernului transpuse în Planul de acțiuni revizuit pentru anii 2015-2016, Premierul a menționat adoptarea şi implementarea Legii cu privire la Procuratură; adoptarea Strategiei pentru Reforma Poliţiei 2016-2020; asigurarea independenței și consolidarea capacităților Centrului Naţional Anticorupţie; finalizarea procesului de implementare a pachetului III energetic. “În pofida tuturor acestor provocări şi deficienţe, astăzi, după un an de eforturi consolidate sînt bucuros să constat că avem şi realizări frumoase”, a adăugat Prim-ministrul.Șeful Cabinetului de miniștri a enumerat progresele înregistrate de țara noastră în realizarea agendei europene. Printre acestea se numără: crearea şi consolidarea mecanismului naţional de coordonare, raportare şi monitorizare a implementării Acordului de Asociere, în special regimul de comerț preferențial – Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA); creșterea comerțului cu UE, gestionarea eficientă a regimului de liberă circulaţie; facilitarea comerțului după cele mai bune practici europene; transpunerea, în proporție de peste 15%, a legislației europene în legislația națională; armonizarea legislației în sectorul energetic etc.Acordul de Asociere RM-UE a fost semnat la 27 iunie 2014. Începînd cu 1 septembrie 2014, documentul este aplicat cu titlul provizoriu, pînă la ratificarea acestuia de către toate Statele Membre UE. În prezent, 26 din cele 28 de State Membre au ratificat Acordul, Italia şi Grecia urmînd să finalizeze procedurile interne pînă la sfîrșitul acestui an.