Peste o mie de femei vor beneficia gratuit de educație perinatală

Peste o mie de femei din București și din alte șapte orașe vor beneficia începând din această toamnă gratuit, timp de șase luni, de cursuri și suport în ceea ce privește sarcina și îngrijirea copilului din partea Educatorilor Perinatali SAMAS.

„Programul Social SAMAS se adresează femeilor care provin din medii defavorizate și se derulează în București, Bistrița, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Medgidia, Pitești și Târgu Mureș. Femeile vor fi instruite de educatorii perinatali prin cursuri individuale sau de grup despre sarcină, naștere normală și medicalizată, alăptare, diversificare, îngrijirea bebelușului, recuperare abdo-perineală și sisteme de purtare a bebelușilor (baby wearing)”, precizează SAMAS într-un comunicat de presă remis marți AGERPRES.

Rolul principal al Programului Social SAMAS este creșterea ratei de alăptare exclusivă pentru cel puțin șase luni și facilitarea accesului la pregătirea pentru naștere, realizată de educatori perinatali certificați.

Beneficiarele Programului Social SAMAS sunt femei din familii cu venit minim/membru de 500 de lei, victime ale violenței în familie, mame tinere, sub 18 ani, femei din case de protecție, centre de îngrijire a copilului, femei aflate în situații de risc (discriminate etnic, disponibilizate etc.).

Îndeplinirea condițiilor pentru servicii gratuite se va face prin prezentarea unor documente doveditoare, stabilite pentru fiecare caz în parte.

„În practica obstetricală observăm, dintotdeauna, o asociere între statutul social al pacientelor și patologia obstetricală majoră. În cazul persoanelor cu un statut social scăzut există o întârziere în prezentarea la doctor, o lipsă a măsurilor profilactice, în foarte multe situații, acces limitat la apă și, implicit, o igienă deficitară. Nașterea prematură este de două-trei ori mai mare în cadrul acestui segment de populație. Dincolo de calitatea serviciilor medicale, este însă de o reală importanță să identificăm segmentul de populație cu probleme sociale majore și să promovăm un program educațional, exact acolo unde este mai mare nevoie de el”, a declarat dr. Iosif Niculescu, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, potrivit comunicatului de presă.

„Statisticile naționale arată că aceste situații dificile de viață sunt cele care generează cele mai multe cazuri de mortalitate și morbiditate maternă și infantilă. O bună parte dintre aceste probleme ar putea fi însă rezolvate dacă femeile aflate în perioada maternității ar fi informate cu privire la îngrijirea în sarcină și pregătirea pentru naștere, precum și nutriția sănătoasă, a lor și a bebelușului, și ar accesa la timp sistemul de îngrijiri de sănătate. De aceea, Asociația SAMAS investește 40.000 de euro în Programul Social SAMAS 2015-2016, pentru a oferi mamelor din medii defavorizate acces gratuit la cursuri și ședințe de consiliere atât în perioada prenatală, cât și după naștere”, a afirmat Ana Măiță, vicepreședintele Asociației SAMAS.

Potrivit statisticilor oficiale, România are cea mai mică rată de alăptare exclusivă la sân.

Astfel, principala cauză a mortalității infantile este legată de perioada perinatală, cele mai multe decese înregistrându-se în rândul prematurilor. Nou-născuții cu o greutate mai mică de 2.500 de grame prezintă cel mai mare risc de mortalitate infantilă. Greutatea mică la naștere este dată de mai mulți factori: malnutriția sau starea de sănătate precară a mamei, lipsa controalelor prenatale și a planificării familiale.

România nu stă bine nici la rata alăptării exclusive la sân: 12%, față de 30%, cât este media din UE, potrivit aceluiași studiu desfășurat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și UNICEF. Și durata medie a alăptării exclusive a scăzut de la 3,9 luni, în 2004, la 2,43 de luni, în 2011.