Balkanik! Festival a transformat Grădina Uranus în spațiul unei petreceri de trei zile și trei nopți

 

Programul festivalului s-a prelungit, vineri și sâmbătă, până dimineață, la ceea ce organizatorii au numit „discoteca balcanică”, în clădirea The Ark, de lângă Grădina Uranus.

Primii care au urcat pe scena Balkanik! Festival, vineri, au fost cei de la Roots Revival Romania. Artiștii au prezentat în premieră spectacolul „Doina Revival”, conceput în jurul naturii improvizaționale a doinei. Proiectul muzical aduce la un loc artiști din România, Iran și Spania, reușind să armonizeze doina cu percuția și instrumente tradiționale iraniene.

Programul de pe scena de la Grădina Uranus s-a încheiat, vineri, cu reprezentația lui Ivo Papasov și a orchestrei sale, care a făcut sutele de spectatori să danseze, în ciuda frigului și ploii. Ivo Papasov este un nume important al mișcării contemporane din wedding music-ul bulgăresc. Clarinetistul a dobândit succesul internațional cu stilul său influent de jazz-folk.

Petrecerea a continuat până dimineața la „discoteca balcanică” de la The Ark, cu artiștii Kottarashky & The Rain Dogs și DJ Click.

Spectatorii Balkanik! Festival au putut cumpăra, în toate cele trei zile ale evenimentului, de la tarabele de lângă scenă, haine colorate, inspirate din vestimentația romă, obiecte din cupru, realizate prin metode tradiționale, marochinărie și accesorii și s-au putut fotografia lângă o căruță plină cu căpițe de fân.

Spiritul balcanic a fost prezent și în expozițiile de fotografie care au colorat spațiul evenimentului, dar și în lucrările de graffiti realizate ad-hoc.

Vedetele zilei de sâmbătă au fost cei de la Fanfare Ciocârlia, precedați de Lemon Bucket Orkestra și Kocani Orkestra. Cei de la Kocani Orkestra au susținut un show de aproape două ore la finalul căruia și-au făcut un „selfie” cu publicul din fața scenei.

Fanfare Ciocârlia este formată din 12 membri romi din satul Zece Prăjini, județul Iași. Ansamblul este cunoscut drept „cea mai rapidă fanfară din lume”.

Duminică, programul reprezentațiilor pe scenă a început la ora 19,30, cu Amsterdam Klezmer Band, dar publicul a fost încălzit de lăutari care au cântat printre spectatori și căpițe de fân, înainte de lăsarea serii. Amsterdam Klezmer Band semnează show-uri pline de energie și poezie pe marile scene ale Europei. Abordarea lor proaspătă asupra muzicilor balcanice și klezmer transcende aspectele tradiționale, iar rezultatul este un amestec aprins de sunete est-europene. Aflați pentru prima dată la București, artiștii au complimentat publicul român, cu care s-au distrat aproape două ore.

Artistul care a încheiat programul festivalului a fost Shantel, care a revenit, pentru al doilea an consecutiv, la Balkanik!.

Shantel este cel mai cunoscut DJ din Balcani. Este născut în Frankfurt și are origini în Bucovina. A cântat la cele mai mari festivaluri din lume, de la Glastonbury la Roskilde și a câștigat numeroase premii, printre care „BBC World Music”. În plus, a compus coloanele sonore pentru filmele „Borat” (2006) și „The Edge of Heaven” (2007).