Ponta la DNA: Curtea Europeană de Justiție zice să ne vedem de treabă; nu avem un caz aici

 

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la ieșire din sediul DNA, că a venit să depună o decizie a Curții Europene de Justiție referitoare la contractele de consultanță juridică, document care, în opinia sa, demonstrează că procurorii anticorupție nu au un caz împotriva sa.

„Am vrut să depun, pentru că e important pentru cauză, decizia Curții Europene de Justiție dată în 3 septembrie, care lămurește foarte clar ce se întâmplă cu contractele de consultanță juridică: „o prestare de servicii, precum cea în discuție, și care este remunerată prin plata periodică a unor sume forfetare trebuie considerată efectuată în perioada la care se raportează plata, indiferent dacă prestatorul a furnizat sau nu a furnizat (serviciile — n.r.). Eu zic că am făcut activitate, procurorul zice că n-am făcut, Curtea Europeană de Justiție zice să ne vedem de treabă amândoi, pentru că, atât timp cât s-au plătit taxele, e în regulă”, a afirmat prim-ministrul.

Potrivit lui, din punctul de vedere al Curții Europene de Justiție, „nu avem un caz aici”.

Victor Ponta a venit fără avocat, precizând că a vrut să-i explice procurorului de ce a depus acest document la dosar. Premierul a adăugat că procurorul de caz nu a avut timp să-l primească și că acesta urmează să studieze această decizie a Curții Europene de Justiție.

Ponta este cercetat de DNA pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor, la data faptelor avocat, în același dosar cu fostul ministru Dan Șova, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.