Perioada în care se pot face nominalizări pentru campania ”Oamenii Timpului”, prelungită până pe 30 septembrie

 

prelungire oameniOrganizatorii celei de-a II-a ediții a campaniei ”Oamenii Timpului”, eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană ”Timpul”, cu sprijinul Asociației Revistei ”Timpul” (ART), în parteneriat cu instituțiile  administrative și culturale, precum și cu instituțiile academice și economice din zona Moldovei, anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că perioada în care cei interesați pot face propuneri pe platforma www.oameniitimpului.ro a fost extinsă până pe data de 30 septembrie, inclusiv. Inițial, ultima zi în care puteau fi înscrise propuneri era data de 15 septembrie, însă, la solicitarea mass-media, Asociația Revistei TIMPUL (ART), organizatorul campaniei ”Oamenii Timpului”, a decis extinderea perioadei. ”Ne dorim să afle cât mai multe persoane despre campania noastră, pentru ca fiecare persoană să aibă posibilitatea de a înscrie oamenii pe care îi consideră valoroși, reprezentativi pentru comunitate. Avem multe propuneri care sunt supuse deocamdată procesului de analiză și documentare și care urmează să fie afișate cât de curând pe site”, a declarat Adriana Nazarciuc, președintele ART. Potrivit organizatorilor, ediția din acest an a proiectului a fost extinsă la nivelul Regiunii de Nord-Est, incluzând, alături de Iași, județele Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău și Vaslui, precum și orașele Chișinău (Republica Moldova) și Cernăuți (Ucraina). Cu acest prilej, locuitorii din cele șase  județe ale Regiunii de Nord-Est, la care se adaugă orașele Cernăuți și Chișinău, vor avea posibilitatea de a propune, pe platforma www.oameniitimpului.ro, nominalizări ale personalităților locale pentru fiecare dintre cele zece categorii supuse jurizării, respectiv literatură, arte, educație și cercetare, societate civilă, diplomație publică, memorie și istorie, jurnalism, tienre valori, sănătate și antreprenoriat. Cea de-a II-a ediție a campaniei ”Oamenii Timpului” va avea, în total, 80 de nominalizați la cele zece secțiuni, cu 30 mai mulți decât la ediția inaugurală, desfășurată anul trecut. Într-o primă etapă, propunerile venite din partea cetățenilor vor fi analizate de către reprezentanții partenerilor media din plan local, care vor documenta nominalizările rămase în cursă. Acestea din urmă vor fi documentate suplimentar și la nivelul redacției revistei de cultură contemporană ”Timpul” și înaintate apoi membrilor juriului național. În lunile următoare, după încheierea perioadei de trimitere a propunerilor din partea publicului, în fiecare din cele șapte orașe incluse în campanie va avea loc câte o mini-gală, în cadrul căreia vor fi anunțați nominalizații locali. Ulterior, din rândul acestora vor fi aleși câștigătorii, care vor fi premiați în cadrul Galei ”Oamenii Timpului”, care se va desfășura pe 12 decembrie 2015, în Sala Mare a Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, evenimentul urmând a fi transmis în direct de Realitatea TV. (E.M.)