Bistrița-Năsăud: 2.500 de zadii din costumul popular, într-o prezentare inedită pe stadionul municipal din Bistrița

61723076O colecție inedită formată din 2.500 de zadii (catrințe) din costumul popular feminin a fost prezentată, marți seara, pe stadionul municipal din Bistrița, în cadrul unei manifestări de amploare organizate de Centrul Județean pentru Cultură (CJC) Bistrița-Năsăud, denumite „Manifest.Zadia”. Un număr de 1.250 de fete au prezentat publicului zadiile pe care CJC le-a adunat din toate zonele folclorice ale județului Bistrița-Năsăud, unele cu o vechime de 200 de ani, iar altele mult mai noi, unele foarte colorate, altele foarte sobre. Defilarea de modă a fost deschisă de o femeie în vârstă, ca simbol al tradiției, iar fondul sonor a fost asigurat de trupa Senzor, membrii trupei folosindu-se de asemenea de zadii pentru costumația de scenă. „Manifest.Zadia” a adunat pe stadionul din Bistrița aproximativ 2.000 de spectatori, printre care s-a numărat și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Scopul manifestării a fost de a reface popularitatea acestui obiect vestimentar, prin valorificarea lui estetică, și chiar de a-l introduce în ținutele feminine moderne. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Inspectorul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Fundația Culturală „Societatea de Concerte” Bistrița, sub patronajul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.