Traian Băsescu, la instanţă în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak: Deschiderea dosarului este o „palmă pentru România”

bani-traian-basescuTraian Băsescu a venit, miercuri dimineaţă, la Judecătoria Sectorului 5, unde a fost retrimis dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus plângere pe numele său în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak, fostul preşedinte declarând că soluţia de deschidere a acestui dosar este o „palmă pentru România”. o palmă Traian Băsescu a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 în jurul orei 8.30, el declarând că nu are emoţii şi că îşi doreşte redeschiderea dosarului, pentru lămurirea cazului.”Am calitatea de intimat, adică de om reclamat. Vedem ce va face Parchetul mai departe. Din punctul meu de vedere, soluţia de deschidere a acestui dosar este o palmă pentru România. Când arunci în spaţiul public că un şef de stat împreună cu un general american au putut să fure bani şi autorităţile române fac spectacol din treaba asta, nu prinde bine pentru România. La nevoie, poate fi desecretizat tot”, a spus Traian Băsescu.Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 în urma unei decizii din 6 august a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că această instanţă este competentă să judece dosarul, pentru că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială.În 6 august, Traian Băsescu şi copreşedintele PNL Vasile Blaga au fost la ICCJ, fiind citaţi în acest dosar, în care Corneliu Vadim Tudor a depus plângere pe numele lor în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak. Băsescu şi Blaga au stat la instanţă doar cîteva minute, întrucât nu au mai avut loc audieri, după ce procurorul de caz a invocat o excepţie de necompetenţă materială a instanţei şi a cerut ca dosarul să fie retrimis la Judecătoria Sectorului 5.Procurorul a menţionat că, în cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale.Faţă de Traian Băsescu, însă, nu s-a putut lua atunci o decizie deoarece acesta se bucura de imunitatea funcţiei de preşedinte al României.