CĂLĂTORIE CU ROLLER COASTER SAU ZBOR PE ARIPA UNUI AVION, EXPERIMENTATE PRIN TEHNOLOGIA OCULUS, ÎN PALAS MALL

Oculus Palas Mall 02Prima locaţie din ţară în care se poate experimenta realitatea virtuală OCULUS a fost deschisă, de curând, la PALAS MALL. Pasionaţii de gaming şi de tehnologia de ultimă generaţie au acum posibilitatea de a le combina într-o manieră inedită.

De curând, ieşenii au ocazia unică de a călători într-un roller coaster, de a vedea cum este să zbori ca o pasăre deasupra munţilor sau cum se vede priveliştea de pe aripa unui avion. Totul este posibil cu ajutorul tehnologiei OCULUS, care te transpune în mijlocul acţiunii, beneficiind de adrenalină şi suspans. OCULUS, locaţie situată la parterul Atriumului Palas Mall, face accesibilă publicului larg lumea Hi Tech. Adresat tuturor categoriilor de vârstă, OCULUS este cel mai nou şi performantdispozitiv de redare a realităţii virtuale, prevăzut cu un ecran tridimensional şi un tracker de mişcare. Astfel, orice schimbare a poziţiei capului, a corpului sau a privirii este monitorizată şi redată în realitatea virtuală, fiind simulată în imaginea care rulează.

Experienţa pe care o oferă OCULUS este totală, prin mişcare, senzaţia de realitatea, sunet high fidelity şi imagineatridimensională, la 360 de grade. Pentru aceasta, clienţii au la dispoziţie prototipul de ultimă generaţie pentru redarea realităţii virtuale, OCULUS RIFT DK2, la Palas Mall fiind prima locaţie din ţară unde poate fi folosit de publicul larg. Cei dornici să pătrundă în realitatea virtuală şi să experimenteze senzaţiile speciale pot opta pentru şase demo-uri, cu o durată între două şi cinci minute, preţurile fiind cuprinse între 20 şi 25 de lei. Printre acestea se numără şi un film cu roller coaster, preferat de majoritatea clienţilor, care este realizat cu o precizie perfectă până la cele mai mici detalii, pentru ca acţiunea să fie atât de reală, până la pierderea echilibrului. Amatorii de aventură pot alege rolul unei păsări care zboară deasupra munţilor sau pentru o călătorie pe aripa unui avion, într-o filmare reală, iar cei mici se pot împrieteni cu un arici. Fiecare client este asistat de către personal specializat, pentru ca experienţa să fie desăvârşită.