România, prezentă la Târgul de Carte de la Istanbul: Vişniec, Ţepeneag şi Soviany, printre invitaţi

România va fi ţară invitată de onoare la cea de-a 34-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Istanbul, care se va desfăşura între 7 şi 10 noiembrie, şi va propune un program variat ce include nume cunoscute din literatura română contemporană, între care Matei Vişniec şi Dumitru Ţepeneag.Evenimentele la care vor lua parte 14 scriitori contemporani importanţi vor fi moderate de criticii literari Daniel Cristea-Enache şi Carmen Muşat, iar Marius Mihalache Band va susţine un recital în deschiderea târgului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.Alţi scriitori care vor fi prezenţi la eveniment, la discuţii şi lansări de carte sunt Vasile Ernu, Dan Lungu, Octavian Soviany, Daniel Cristea-Enache, Florin Bican şi Doina Ruşti.Sloganul României la Târgul de la Istanbul este „Vă datorăm câteva cuvinte”, iar motivul alegerii acestuia îl reprezintă numărul ridicat de cuvinte de originie turcă regăsite în vocabularul limbii române. În plus, mâncărurile tradiţionale româneşti de la recepţia standului României vor fi pregătite de poetul Mircea Dinescu.Obiectivul principal al programului de evenimente pregătit de ţara invitată de onoare este crearea unei legături puternice între literatura, cultura, autorii contemporani şi editorii celor două ţări.