Profesori din trei țări europene, prezenți la Liceul Tehnologic Economic de Turism din Iași, în cadrul unui proiect  ERASMUS+

trei tari europeneÎn perioada 28.10.2015-30.10.2015, la Liceul Tehnologic Economic de Turism din Iași se va desfășura prima întâlnire de lucru în cadrul proiectului Erasmus “Cooperarea dintre școlile europene în vederea creării, aplicării și diseminării resurselor educaționale deschise prin folosirea tehnologiilor informației și ale comunicării”. Întâlnirea este una transnațională, la ea urmând să participe echipe alcătuite din câte trei profesori din școlile partenere. Coordonator este  XIV Liceum Ogólnokształcące, Poznań – Polonia și parteneri: Bolvadin Anadolu Lisesi –Turcia,  Istituto D’Istruzione Superiore – Italia și  Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași. Delegația internațională este alcătuită din nouă membri la care se adaugă membrii din școala gazdă. Ședințele de lucru se vor desfășura în cadrul școlii, conform unui program stabilit de comun acord și vor avea la bază lucrul pe echipe. Nu va lipsi din  program și vizitarea unor obiective turistice importante din orașul Iași. ”Pentru că obiectivul principal al proiectului este acela de a implementa folosirea tehnologiei în cadrul curriculum-ului, cu scopul de a dezvolta elevilor competențe și abilități necesare secolului XXI, într-un mod eficient și creativ, această întâlnire de proiect va fi un bun prilej pentru membrii echipelor: să se cunoască, să discute despre mijloacele de comunicare și despre activitățile specifice care implică folosirea tehnologiei informației și a comunicării (TwinSpace, Facbook fanpage, Facebook group (Erasmus+Innovations in Open Education. Google tools,  website-ul proiectului). De asemenea, vor fi stabilite și o parte din sarcinile elevilor ce vor participa la activitățile proiectului și prin care se urmărește realizarea unor produse intelectuale precum: crearea unui minidicționar pentru elevii din celelalte țări, crearea unui filmuleț de promovare a proiectului, o prezentare padlet, concursuri etc”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Școalr Județean (IȘJ) Iași. Următoarea întâlnire va fi la începutul lunii decembrie în Polonia  și vor participa atât  profesori, cât și  elevi. (E.M.)