Toţi cei 15 pacienţi internaţi în stare gravă la Floreasca au fost identificaţi de către rude

Toţi cei 15 pacienţi răniţi grav în incendiul din clubul Colectiv, internaţi la Secţia deTerapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, din Capitală, au fost identificaţi de către rude, care i-au putut vizita şi care au aflat care este, în prezent, starea sănătăţii lor.Directorul medical al spitalului, Nicolae Louchi, a declarat, sâmbătă seară, că de la precedenta comunicare situaţia nu s-a îmbunătăţit şi că duminică dimineaţă, la ora 10.00, va fi făcută o nouă informare în legătură cu starea de sănătate a răniţilor.Potrivit sursei citate, cei 15 pacienţi sunt răniţi grav sunt intubaţi şi ventilaşi mecanic, toţi având arsuri ale tractului respirator.”Toţi pacienţii au fost recunoscuţi de către familii, chiar şi cetăţenii străini. S-au asigurat vizite pentru aparţinători cu respectarea condiţiilor din Secţia de Terapie Intensivă. Şi acum o jumătate de oră au fost informaţi membrii familiilor despre starea pacienţilor”, a spus directorul medical.Acesta a precizat că au venit spontan foarte mulţi medici, asistente medicale, rezidenţi şi chiar studenţi care s-au oferit să ajute, în prezent fiind acoperit cu echipa de gardă.Totodată, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care, la ora transmiterii acestei ştiri, vizitează din nou toţi pacienţii internaţi în spitalele Capitalei, a spus că mai sunt de identificat, în total, şapte victime ale incendiului de vineri noapte, patru din spitale şi trei de la INML.Totodată, Bănicioiu a cerut INML să prelungească programul astfel încât să poată fi identificate şi cele trei cadavre de la INMl şi pentru care, până în prezent, nu s-a prezentat nimeni.Louchi a mai declarat că situaţia pacienţilor este destul de critică şi că răniţii cu o astfel de patologie necesită o îngrijire specială, iar evoluţia stării de sănătate a acestora este imprevizibilă, fiind foarte importante primele trei zile pentru că reacţiile pulmonare se vor vedea în acest interval.Medicii legişti de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” au identificat, până în prezent, 23 din cele 27 de persoane decedate în incendiul din Club Colectiv, una fiind recunoscută de părinţi la Spitalul Universitar Bucureşti, a declarat MEDIAFAX Abdo Salem, şef de secţie la INML.Abdo Salem, şeful Departamentului de Medicină Legală Clinică din cadrul INML, a declarat agenţiei MEDIAFAX că, sâmbătă, au fost identificate 23 de persoane din cele 26 care au fost aduse la INML „Mina Minovici”, în timp ce pentru alţi trei nu s-a prezentat nimeni.”În cazul celor trei persoane decedate pentru care nu s-a prezentat nimeni vom relua mâine (n.r. – duminică) investigaţiile pentru identificare, prin alte proceduri”, a spus Abdo Salem.Cea de-a 27-a persoană decedată în incendiu a fost recunoscută de către părinţi încă de vineri seară, de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, potrivit managerului Cătălin Cârstoiu.