Teodorovici: Dorim ca noul cadru legislativ privind achizițiile publice să fie aplicat de la 1 ianuarie 2016

Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului in care se discuta componenta Guvernului Ponta 2, in BucurestiNoul pachet de legi privind achizițiile publice dorim să treacă prin Parlament până la finalul acestui an, astfel încât noul cadru legislativ să poată fi aplicat începând cu 1 ianuarie 2016, a declarat luni ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. „Am rugat ca, în cazul în care mai sunt propuneri, și cu siguranță vor mai fi propuneri de îmbunătățire (a legislației, n.r.), acelea să fie făcute cât mai repede astfel încât, până la final de an, să poată fi acest nou pachet de legi trecut prin Parlament, iar de la 1 ianuarie 2016 să putem aplica noul cadru legislativ. Este, desigur, un proces complex. Nu se referă strict doar la actele normative. Am mai spus-o și o repet: trebuie să avem pe de o parte un cadru legislativ clar, coerent, un sistem achizițional bine pus la punct, dar mai ales resursa umană. Fără oameni pregătiți în sistem, cu o salarizare adecvată, și cu un statut aparte, în sensul de a fi protejați de lege, așa cum sunt auditorii”, a menționat Eugen Teodorovici, la ieșirea de la discuțiile privind pachetul de patru legi pentru achiziții publice, care au avut loc la Grupul PSD din Senat. Ministrul Finanțelor a subliniat că „este o solicitare, făcută în mod expres de Comisia Europeană, ca toți cei care sunt implicați în ceea ce înseamnă achiziții publice să fie remunerați substanțial pentru a fi un motiv în plus de a rămâne în sistem”. „Altfel, vom risca ceea ce am riscat, din păcate, ani de-a rândul, ca oamenii, odată ce sunt pregătiți, să părăsească sistemul pentru alte zone, plecând iar și iar și necapitalizând niciun fel de expertiză la nivelul acestor entități”, a mai spus ministrul Finanțelor. În ceea ce privește nivelul salarial, Eugen Teodorovici a subliniat că „este o discuție ca principiu, în momentul de față”. „Vom vedea prin noua lege a salarizării cum vom putea face acest lucru. Este un aspect trecut și în strategia de achiziții publice pe care Guvernul a aprobat-o acum ceva timp, iar fără acest stimulent financiar lucrurile nu pot să atingă ceea ce ne dorim cu toții”, a mai spus Teodorovici. Ministrul Finanțelor a mai declarat joi că este nevoie de personal calificat care să lucreze în domeniul achizițiilor publice și care să fie remunerat „pe măsură” și a solicitat crearea unei baze de date cu toate persoanele implicate în achiziții publice, care să fie verificate, pentru a evita astfel orice fel de situație de posibil conflict de interese între aceste persoane și companiile care vin să liciteze.