Volumul de poeme „Dincolo de Calea Victoriei” de George Bogdan, lansat la ICR

ICR-2Volumul de poeme „Dincolo de Calea Victoriei” de George Bogdan, apărut la Editura Tracus Arte, a fost lansat luni la Institutul Cultural Român. Ilustrațiile volumului aparțin apreciatului artist plastic Vlad Ciobanu. Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a afirmat că volumul reunește „o poezie autentică, pe care poetul o aduce din anii ’80, având o tensiune extrem de interesantă”. „Se poate spune că este o carte a fugarului, care are o revoltă orientată civic”, a spus Ioan Cristescu. Autorul a declarat, pentru AGERPRES, că volumul, care inițial s-a numit „Fugarul”, „a fost scris în 1986 și a fost redat acum (…) rescris în 2014”, reprezentând o carte „trăită”, „istoria de o zi, ca și cum ar fi fost ultima, a unei clipe foarte dure, când Securitatea te supraveghea și practic te putea și condamna”. „Dacă ai noștri puternici ai zilei reprezintă Calea Victoriei, noi, ceilalți, reprezentăm ‘Dincolo de Calea Victoriei’, străzile colaterale, atât pe înălțime, cât și în profunzime. De aceea consider că trebuie să fie puși în valoare și acești oameni care aleargă, care se zbat, care se dedublează, care râd, plâng, mai fac și copii. Pentru că și sufletul meu a străbătut asemenea cărări”, a spus scriitorul. Potrivit organizatorilor, lansarea volumului s-a dorit „o plecăciune în fața sufletelor tinerilor dispăruți în neant la clubul Colectiv, o rugăciune pentru supraviețuirea răniților internați în spitalele bucureștene”, dar și „un demers pentru continuarea procesului de integrare europeană a României și susținerea aderării țării noastre la spațiul Schengen în care poeții au nevoie să circule liber, fără granițe, spre a trudi la zidirea unității culturale europene”. În cadrul evenimentului, organizat de Editura Tracus Arte, Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România, care a fost moderat de criticul literar Adrian Lesenciuc, președinte al USR — filiala Brașov, despre volumul lui George Bogdan au mai vorbit Valeriu Mircea Popa, Maria Postu, Ionela Neagoe, Carolina Ilica. Alături de președintele ICR, Radu Boroianu, la lansare au participat numeroși elevi din colegiile Capitalei. Soliștii Xenia Petrișor (vioară) și Cristian Petrișor (clarinet) au oferit un intermezzo muzical, iar actorul Viorel Păunescu a recitat versuri din volum.