PRIMA REACŢIE a lui Iohannis, după depunerea mandatului Guvernului Ponta: A fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie să se întâmple

iohnisPreşedintele Klaus Iohannis susţine o declaraţie de presă miercuri, la ora 17.00, fiind prima sa reacţie după ce premierul Victor Ponta a anunţat depunerea mandatului de către Cabinetul său, iar PNL a cerut alegeri anticipate.”Astăzi, am avut un eveniment internaţional foarte important. Am ajuns la concluzii foarte importante în ceea ce priveşte evoluţia în planul estic al NATO. Acest summit a atras multă atenţie internaţională şi a fost o bilă albă pentru români. În paralele am avut şi evenimente interne, asupra cărora voi face câteva aprecieri. Acum un an de zile, am fost în plină campanie electorală pentru turul doi ale alegerilor prezidenţiale. Acum un an de zile, voi aţi decis ca eu să stau aici şi să fiu preşedintele României. Aţi decis asta împotriva unui aparat de partid imens care a dorit altceva. Atunci s-au vehicula sloganuri: „Altfel de a face politică”, „O politică curată”. Aceste lucruri le-aţi dorit pentru România.În ultimele săptămâni, lucrurile au luat o turnură care a dus la evenimentele pe care le-am consemnat astăzi. În data de 20 octombrie a avut loc un accident: poliţistul Bogdan Gigină, care conducea o coloană oficială, a murit într-un accident.  După zece zile, a avut loc tragedia de la clubul Colectiv. Această tragedie a afectat nervul naţiunii. Oamenii au aşteptat acţiuni, au aşteptat rezultate, au aşteptat demisii din partea unor policieni care au eşuat.Oamenii au aşteptat ca cineva să-şi asume răspunderea, să apară în viaţa românească acea responsabilizare politică. Majoritatea policienilor nu au înţeles aceste cenrinţe decât foarte târziu. Foarte târziu au înţeles că nu pot face orice, nu pot ignora voinţa poporului. Acele accidente, şi decesul poliţistului, şi tragedia de la Colectiv s-au produs pentru că legi şi norme au fost ignorate”, a declarat Klaus Iohanis. Acesta a mai spus că, aseară, indignarea românilor s-a transformat într-o revoltă autentică, că manifestanţii au avut dreptate, au avut cereri de bun-simţ. Ei au solicitat răspunsuri, au solicitat clarificări. Aseară au avut loc cele mai potrivite manifestări de stradă pe care le-am văzut eu. Oamenii au protestat, au mers în diverse locuri unde şi-au spus nemulţumirile. Nu au fost încăierări, nu au fost abordări nepotrivite. În fine, târziu, foarte târziu, Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie să se întâmple. Consultările cu partidele vor avea loc mâine, cel târziu poimâine. Vreau în cursul acestei săptămâni să finalizez prima rundă de consultări politice. Vom avea un Guvern interimar, vom avea o soluţie pe care o voi comunica atunci când ea se cristalizează”,  a declarat Iohanis. Acesta a adăugat că demonstranţii ne-au spus ce cred ei că trebuie să se întâmple în viitorul previzibil. „Cred că aceste solicitări sunt corecte, sunt de bun-simţ. S-a vorbit de clădirile care stau să cadă, s-a vorbit de situaţia din spitale – perfect adevărat. S-au făcut propuneri care trebuie luate în seamă”, a spus Iohanis.