Expoziție de arhitectură contemporană, în premieră la Iași

arhitectura contemporanaAsociația culturală Pro Event, în parteneriat cu Institutul Cultural Polonez, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași și ABplus Events anunță organizarea la Iași, în perioada 12 – 26 noiembrie, a Expoziției de arhitectură poloneză, intitulată ”Fondurile europene – un nou spațiu pentru cultură”. Vernisajul expoziției va avea loc pe 12 noiembrie, începând cu ora 15.30, în Sala Pașilor Pierduți a Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, cu participarea reprezentanților Institutului Cultural Polonez București și partenerilor culturali. Expoziția prezintă proiecte de arhitectură ambițioase, cu o viziune interesantă, care au influențat în mod semnificativ creșterea interesului pentru cultură în Polonia. În ultimii ani, Polonia s-a aflat pe primul loc printre țările Uniunii Europene în ceea ce privește alocarea și utilizarea fondurilor dedicate sectorului cultural, iar folosirea fondurilor europene a schimbat în mod semnificativ harta investițiilor în cultură. Mulțumită acestora a fost posibilă realizarea unor investiții în domeniul patrimoniului cultural și, de asemenea, construcția și dezvoltarea de infrastructură culturală nouă, incluzând infrastructura școlilor artistice. Anexam comunicatul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național al Republicii Polone. Asociația culturală PRO EVENT are ca misiune dezvoltarea de proiecte culturale pentru comunitatea ieșeană, creșterea prestigiului orașului Iași în țară și în străinătate și asigurarea unui mediu optim pentru promovarea, sub toate formele, a culturii, a oamenilor care o generează, a acțiunilor culturale și științifice. Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași este singura instituție de învățământ  superior din Moldova, cu specializare arhitectură – Facultatea de Arhitectură ”GM Cantacuziono”. ABplus Events promovează de 18 ani excelența în domeniul arhitecturii și construcțiilor, prin evenimente internaționale organizate pentru arhitecți în România, Polonia și Ungaria. (E.M.)