Aproape 205.000 de autoturisme second hand, înmatriculate în primele 10 luni; creștere de aproape 13%

topul masinilorÎnmatriculările de autoturisme rulate au înregistrat, în România, o creștere de 12,79%, în primele 10 luni ale anului 2015, ajungând până la 204.257 unități, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, când numărul acestora se situa la 181.098 unități, potrivit statisticii Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, consultată de AGERPRES. În luna octombrie, au fost înmatriculate 24.745 de autoturisme second hand, mai multe cu 14,75% față de octombrie anul trecut, când s-au consemnat 21.565 unități. Marca auto second-hand preferată a românilor a rămas, pentru a 10-a lună consecutiv, Volkswagen, în pofida scandalului emisiilor, cu 58.674 unități înmatriculate din ianuarie până în octombrie 2015, în creștere cu 14,54% față de aceeași perioadă din 2014. Topul preferințelor continuă cu: Opel (35.226 unități, +8,41%), Ford (23.739 unități, +11,29%), BMW (14.562 unități, +23,08%), Audi (14.246 unități, +19,77%), Skoda (9.510 unități, +17,68%), Renault (8.270 unități, +13,16%), Mercedes-Benz (7.602 unități, +11,03%) și Fiat (4.499 unități,—14,58%). Datele oficiale ale DRPCIV relevă faptul că, la sfârșitul anului 2014, parcul auto național din România ajunsese la 6.270.615 unități, în creștere cu 4,77% față de aceeași perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare. Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 4.905.630 de unități erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unități erau pe motorină. Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto național prezentau o vechime cuprinsă între 6 și 10 ani, iar 1,53 milioane de unități aveau un grad de uzură cuprins între 11 și 15 ani. În același timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani și doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani. La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat mașinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV.